Majda Aboulumosha a apărut prima dată în lumina reflectoarelor când avea doar 12 ani. De atunci s-a îndrăgostit de televiziune și a visat să devină vedetă. De-a lungul timpului a primit roluri în mai multe telenovele, iar apoi a devenit prezentatoare tv la Antena Stars.
Pandemia i-a restructurat postul, dar salvarea ei s-a numit Survivor România. Producătorii Kanal D i-au oferit șansa de a face parte din echipa Faimoșilor, iar Majda nu a ratat-o. Nu a rezistat foarte mult în competiție, dar suficient încât să-și sporească destul de mult popularitatea. Cei de la Kanal D i-au făcut apoi propunerea să prezinte o rubrică culinară zilnică în cadrul Ștrilor.
Iar Majda a acceptat bucuroasă, doar că cei de la PRO TV i-au făcut o ofertă și mai bună. Să fie gazda unui show de tip matrimonial, Femeia alege, difuzat pe Pro 2.
Majda Aboulumosha este născută pe 4 octombrie 1987, deci a împlinit chiar astăzi 34 de ani. Ea a a absolvit Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, sectia Servicii din Ploiesti, iar apoi a continuat studiile cu facultatea la Universitatea Hyperion din București, specializarea Turism.
A fost mereu mai plinuță, dar de aproximativ doi ani a apărut cu un look nou. A reușit să slăbească peste 30 de kilograme. Acum are o înălțime de 1,69 și 58 de kilograme, în timp ce înainte cântorea aproximativ 90 de kilograme.
Toată lumea s-a întrebat cum a reușit să slăbească atât de mult, iar Majda a vrut să dezvăluire secretul. A conceput singură o dietă magică, dar avertizează că nu este potrivită pentru oricine și că le recomandă celor care doresc să o încerce să consulte mai întâi un specialist.
„Am primit foarte multe mesaje, cu rugămintea să postez din nou dieta. Primele 2 zile, iaurt și salată, după care, următoarele 3 zile, iaurt, salată și un tip de aliment pe care-l alegeți voi, fie că este carne, fie că este pește, fie că este măr. În momentul în care vreți să mâncați mai multe fructe, să nu consumați iaurt în acele 3 zile. Ca să treceți la un alt aliment, de fiecare dată țineți din nou, iaurt, salată, după care, pepene, de exemplu sau iaurt, salată, ton.” a declarat Majda.
„Eu am consumat foarte multă salată de varză, însă nu am folosit toate legumele în salată. De exemplu, roșia îmi face un pic de aciditate și atunci am preferat să mănânc foarte multă salată de varză sau salată simplă sau salată cu castravete cel mult. Am folosit ulei normal, nu de măsline, însă cu cât folosiți mai mult ulei de măsline, rezultatele vor apărea mai devreme. Se ține atât cât vă doriți voi și cât puteți. Nu este luată de la vreun specialist, așa că vă rog să luați legătura cu un nutriționist. Am ținut-o eu pe propria răspundere, pentru corpul meu. La mine a dat rezultate.
Am ținut de mai multe ori această dietă. Și atunci când eram mai mică și am slăbit peste 23 de kilograme, dacă nu și mai bine. În prezent, mă mențin. De la 89 de kilograme cât am avut cel mai mult, am ajuns la 67, iar acum oxcilez între 56 jumătate și 58.”, a completat vedeta Pro 2.