De la începutul pandemiei și până în prezent, binecunoscutul artist Dan Bittman a fost de multe ori în centrul controverselor. Acesta a declarat în repetate rânduri că este împotriva restricțiilor, vaccinării și a participat, de asemenea, și la proteste în stradă. Care este însă motivul real pentru atitudinea sa?
În ultimii doi ani Dan Bittman a devenit din preferatul publicului, una dintre cele mai controversate vedete din România. Declarațiile sale din timpul pandemiei au fost criticate de specialiști în nenumărate rânduri, iar unul dintre motive este cât se poate de simplu: banii.
Mia exact, artistul a pierdut de la începutul pandemiei și până acum peste 100.000 de euro, iar afacerile sale aproape că s-au năruit.
„Am gura spurcată și îmi permit s-o spun și asta o să fac până o să închid ochii, de COVID. Să dea Dumnezeu să mor și eu de COVID. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții de genul ăsta, pentru că sunt degradante si dezumanizante. Îmi spun părerea și am să mi-o spun cu tărie până la capăt. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, spunea Dan Bittman în urmă cu un an pentru Gândul.
Declarația a făcut turul presei, dar la bază totul era legat de bani. Ca și în cazul lui Mugur Mihăescu, și el a pierdut enorm, iar asta s-a văzut în cifrele înregistrate de firma lui, scrie VoxBiz.ro.
Să vedem în detaliu ce s-a întâmplat cu afacerile lui Dan Bitman. Datele arată că balta de pescuit de la Călărași plus parcul de distracții au înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de 192.563 de lei, cu 11% mai puțin ca în anul anterior. De asemenea, afacerea a înregistrat o pierdere de 149.163 lei, cu 132% mai mult decât în 2019.
Într-o situație și mai proastă stau lucrurile pentru firma sa, Danutz SRL. Aceasta se ocupă de activități de creație și interpretare artistică și a avut încasări de doar 2.654 de lei în 2020, după ce în 2019 a avut 158.646 de lei. În plus pierderile s-au ridicat la 255.282 de lei.
În fine, firma Holograf Production a avut, de asemenea, numai probleme. Cifra de afaceri s-a ridicat la 191.397 de lei, față de 1.989.291 lei în 2019 și a înregistrat o pierdere de 87.952 de lei, după ce în 2019 a ieșit pe plus cu 318.784 lei.