La doar 20 de ani, Maria Speranța de la Asia Express deja frânge inimi. Frumoasa fiică a Adrianei Trandafir are un iubit acasă, dar în competiție a mai cucerit și alți reprezentanți ai sexului puternic. S-a vorbit mult despre o potențială relație dintre ea și Francesco Paglieri. Cei doi au și format echipă în una din probe și păreau că se privesc ca doi îndrăgostiți.
După terminarea filmărilor, Francy a ținut să lămurească situația. Nu au mai ieșit împreună decât o singură dată și au fost de față și alți concurenți. Așadar Francesco a transmis că în cele din urmă nu s-a legat niciun fel de poveste de iubite între el și Maria Speranța.
Un alt bărbat cucerit de fiica Adrianei Trandafir a fost un localnic din Iordania, țară unde s-au desfășurat o parte din misiunile Asia Express. Acesta s-a arătat fascinat de tânără și a cerut-o în căsătorie.
„Mi s-au oferit doar 10 cămile. Am spus că mai negociem după”, a fost reacția Mariei Speranța.
Adriana Trandafir a fost surprinsă de abordarea sinceră a bărbatului din Iordania, care chiar spera să-i ia fiica de soție. Și ceilalți concurenți s-au arătat impresionați. Singura nemulțumită a fost Lidia Buble.
Aceasta era obișnuită să fie ea mereu în centrul atenției și să primească favoruri de la bărbați, iar faptul că în Iordani a fost eclipsată de Maria Speranța a enervat-o, chiar dacă a înceract să glumescă pe subiect. Artista a tot repetat pe parcursul show-ului că ea vrea să se mărite și că nu pleacă din Asia Express singură.
„Înaintea mea. Vai! Sunt neagră de supărare acum”, a spus Lidia Buble în glumă, însă un sâmbure de adevăr exista.
Totuși acum artista este foarte fericită. Între timp ea și-a găsit un iubit superb, un actor celebru cubanez, cu care nu numai că a fost în vacanță, dar s-a și afișat cu el pe străzile din București, semn că este ceva serios între ei.