Motivul real pentru care Simona Gherghe pleacă de la Antena 1. Cu cine a fost înlocuită

06 nov. 2021
Motivul real pentru care Simona Gherghe pleacă de la Antena 1. Cu cine a fost înlocuită
Simona Gherghe la 43 de ani

Simona Gherghe lucrează la Antena 1 de mai bine de 20 de ani. Aceasta a prezentat știrile o bună perioadă de timp, iar apoi a avut propria emisiune de divertisment. Acces Diresc este producția care i-a adus succesul în showbiz, însă după ce aceasta a născut și cel de-al doilea copil a decis că nu mai dorește să o prezinte.

Ea a fost înlocuită atunci cu Mirela Vaida, care a reușit să aducă și mai multă audiență Antenei 1, însă și multe amenzi. Subiectele abordate au fost des ținta criticilor publicului cu studii superioare.

După o perioadă de pauză, în care Simona Gherghe s-a dedicat mai mult celor doi copii ai săi, pe care îi are cu soțul său, consultantul politic, Răzvan Săndulescu, a revenit la Antena 1. De data aceasta la cârma unui reality show matrimonial, Mireasa.

Primul sezon a fost prezentat de actrița Diana Dumitrescu, dar aceasta nu s-a descurcat deloc în rolul de prezentatoare și producătorii i-au căutat imediat înlocuitoare. Surpriza a fost că Simona Gherghe a acceptat și deja se află la sezonul 3.

Ce se întâmplă cu Simona Gherghe?

La un moment dat s-a pus problema ca ea să fie înlocuită cu Andreea Mantea, care reușise cifre record la Kanal D cu Puterea Dragostei, dar aceasta nu a acceptat oferta Antena 1.

Simona Gherghe continuă să prezinte așadar emisiunea Mireasa, iar Gabriela Cristea este gazda unui show care reprezintă o prelungire a producției Antena 1. Se numește Mireasa – Capriciile iubirii.

Acum Simona Gherghe a anunțat că va absenta din gala de sâmbătă. Ea va fi înlocuită chiar de Gabriela Cristea, care visează demult să prezinte ea show-ul de pe Antena 1. Este posibil ca din următorul sezon acest lucru chiar să se întâmple.

„Mâine, 13:30 este gală. Nu știu cine o să plece, eu nu voi fi, așa că concurentului care mâine va pleca, mă uit la voi la fiecare, spun vă mulțumesc că ați venit. Sper să vă găsiți iubirea afară. Mâine în mod excepțional, o să lipsesc, atâta tot. O să vină Gabriela Cristea, un om pe care-l cunoașteți. Cu mine vă vedeți luni de la 14”, a spus Simona Gherghe, care nu a dorit să dea detalii despre motivul absenței sale.