Adio Cristina Ciobănașu! Anunțul trist făcut de Antena 1. Este un moment greu

26 apr. 2022
Adio Cristina Ciobănașu! Anunțul trist făcut de Antena 1. Este un moment greu

O veste tristă vine de la Antena 1, într-un moment în care nimeni nu se aștepta. Unul dintre cele mai de succes proiecte ale postului se termină. Însă nu chiar imediat. Serialul produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, Adela, difuzat în fiecare joi, de la 20:30 a început deja filmările pentru ultimul sezon al proiectului.

Cristina Ciobănașu, una dintre cele mai iubite tinere actrițe din România face și ea parte din distribuție, însă fanii vor trebuie să-și ia rămas bun și de la ea odată cu terminarea acestui proiect de mare succes. Tânără ajunsă acum la 25 de ani a devenit celebră după ce a participat la Dansez pentru tine de la PRO TV.

Mai exact, ea a fost unul din cazurile sociale pentru care Alex Velea și partenera sa au luptat. Producătoarea Ruxandra Ion a îndrăgit-o mult și practic a adoptat-o oferindu-i o nouă viață. Cristina Ciobănașu provenea dintr-o familie foarte săracă și ducea o viață grea alături de părinții și frații ei.

Acum tânăra actriță are peste 1 milion de urmăritori pe Instagram și este foarte populară. Probabil va face parte și din noul proiect marca Ruxandra Ion, însă momentan nu se cunosc detalii.

„Personajul pe care îl interpretez în acest serial se numeşte Livia Drăghici şi este parte din familia mare Andronic. Vorbim de o fată de bani gata, care a primit tot timpul tot ce şi-a dorit. Fetiţa preferată a familiei, Livia îşi permite să spună şi să facă orice. Urmează cursurile unei facultăţi, pentru că nu vrea să fie neapărat dependentă de familie, însă nici nu depune foarte mult efort, nici nu spune nu averii familiei!”, a spunea Cristina Ciobănașu în anul 2020, când a primit acest rol pe care l-a considerat o adevărată o provocare.

La acel moment forma un cuplu cu Vlad Gherman de aproape 10 ani, însă cei doi s-au despărțit și ambii au acum alți parteneri. Ei spun că au rămas buni prieteni, dar fanii îi vor din nou împreună.

Ultimul capitol al poveştii de la Antena 1 va  scoate la suprafaţă noi intrigi şi poveşti dramatice care par să nu îşi găsească prea curând rezolvarea.

Ce se va întâmpla în ultimul sezon din Adela

„Cel de-al patrulea sezon al seriei va aduce în prim-plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse în lupta dintre bine şi rău. Telespectatorii vor putea fi martori la evoluţia relaţiei dintre Mihai şi Adela, în vreme ce familia Andronic va lucra împreună să pună la punct un plan care să îl demaşte pe Lucian şi crimele lui, odată pentru totdeauna. Adela va fi nevoită să înţeleagă că singura modalitate de a fi fericită în noua ei familie este să renunţe la iubirea oarbă pentru Andreea, pentru că deşi încearcă din răsputeri să se îndepărteze de ea, ceva le aduce mereu împreună.”, au declarat Radu Grigore şi Bianca Mina, scenariştii serialului.

„Sezonul patru şi ultimul al seriei începe într-o liniște aparentă. Zic aparentă, pentru că în universul “Adela”, mereu există cineva sau ceva (nu zic, nu ne dăm de gol) care să perturbe această liniște. Vor fi în sfârșit fericiți cei doi? Dispariţia copilului îi va uni? Lucrurile aparent simple se complică în universul “Adela” și liniștea refuză să-și facă apariția. De ce? Cum? Aflăm în sezonul 4 din “Adela”, la Antena 1!”, a declarat Alecsandru Dunaev, interpretul lui Mihai.

La rândul ei, Mara Oprea (Adela), spune: „Adela continuă să fie puternică şi să îşi dorească ce e mai bun pentru copilul său. Pentru ea şi Mihai, el reprezintă centrul universului lor. Întâmpină dificultăţi şi evenimente dureroase, indiferent de cum te-ai raporta la ele, dar îşi păstrează speranţa!”, în vreme ce Oana Moşneagu (Andreea) completează: „Andreei nu îi este uşor nici în acest al patrulea sezon, e trădată şi trădează la rândul ei, jonglează din nou între “Te iubesc!” şi “Te urăsc!”.

„Nuţi face ce ştie ea mai bine şi în sezonul patru. Adică va da tonul în modă, aducând un pic (adică un pic mai mult) de culoare în lumea familiei Andronic, îşi va iubi fără limită fata, pe Andreea (chiar dacă de multe ori nu prea ştie să o arate), va complota în continuare cu noul ei partener de afaceri – Lucian şi, evident, nu va rata niciun moment să facă miştouri de toţi ceilalţi, cu haz şi fiind la fel de mucalită ca până acum. E drept că limba română va mai suferi puţin, e drept că îţi va veni câteodată să arunci cu ceva în televizor, dar tot atât de drept e că va reuşi, cu toate trăsnăile ei (pe care evident că le va face la fiecare pas) să aducă în continuare zâmbete pe chipurile telespectatorilor!”, a declarat Anca Sigartău.

Ultimul sezon al serialului Adela de la Antena 1 se anunţă unul foarte complicat şi pentru Lucian (Daniel Nuţă): „Va fi un sezon definitoriu pentru planurile şi încrederea pe care Lucian o are în singura persoană de la care mai avea ceva așteptări, lucru și așa neobișnuit pentru el. Toate planurile se duc pe apa sâmbetei din cauza singurului element pe care nu și-l dorea în viața lui și pe care nu îl poate planifica: iubirea. Dacă un plan poate să fie bine făcut pentru că e gândit de un singur om, iubirea se întâmplă întotdeauna în doi și nu ai cum să deții controlul total, oricât de mult ai încerca. Viața lui personală e la pământ, primește lovituri din toate părțile doar pentru că s-a lăsat purtat, chiar convins de iubirea pentru Andreea. Deloc tipic pentru Lucian!”, a dezvăluit Daniel Nuţă.

Filmările pentru cel de-al patrulea sezon al serialului de la Antena 1 sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Adela urmărind conturile oficiale ale serialului.