Adio Lavinia Pîrva! Ștefan Bănică a apărut deja cu altcineva în prim plan. Și-a asumat totul: „Ne-am înțeles perfect de la început!”

24 nov. 2022
Adio Lavinia Pîrva! Ștefan Bănică a apărut deja cu altcineva în prim plan. Și-a asumat totul:

După o perioadă fără contracte în televiziune, Ștefan Bănică a decis să revină în atenția publicului cu un anunț care a luat pe toată lumea prin surprindere. Celebrul artist a compus o nouă piesă superbă, dar nu a dorit să o cânte singur. Și dacă anul trecut în această perioadă a optat pentru o colaborare cu soția sa, Lavinia Pîrva, acum a vrut să bifeze succesul și a ales un nume care mereu face multe vizualizări.

Este vorba despre Connect-R, care în această perioadă are contract și cu Antena 1 pentru Te cunosc de undeva. Clipul a apărut în urmă cu mai puțin de 24 de ore, pe contul de Youtube MediaPro Music, casa de discuri cu care lucrează Ștefan Bănică. Momentan piesa nu a intrat în trending, însă are toate șansele să o facă.

De ce l-a ales Ștefan Bănică pe Connect-R pentru această piesă superbă

„A venit momentul în care puteți asculta noul cântec „CÂT MI-E DE DOR”. Piesa asta a venit lin, într-o după amiază. Și textul a venit imediat, dar cu o temă care m-a surprins la început. Parcă l-a dictat cineva. Eu, mai întâi, compun muzica, apoi scriu textul. După ce am terminat cântecul și am ascultat vorbele, am simțit nevoia instinctiv de încă cineva care să împărtașească cu mine aceeași experiență, dar văzuta din punctul său de vedere.

Și, uite așa, am ajuns la Connect-R, care a adus în cântec propria lui poveste. Ne-am înțeles perfect de la început și admir ceea ce face ca artist. A fost și o provocare pentru mine. Piesa, așa cum e orchestrată, mă scoate din zona mea de confort. Sper să vă placă și să vă emoționeze. Este un cântec despre bunicii noștri. Cei care nu mai aveți bunici, să vă gândiți cu drag la ei, iar cei care sunteți norocoși și îi aveți, să vă bucurați și să-i prețuiți!”, a transmis Ștefan Bănică pe rețelele de socializare.

De cealaltă parte, Connect-R a ales să promoveze melodia cu câteva story-uri pe Instagram. Ambii speră ca această colaborare inedită să-i ducă în trending. Anul trecut, piesa de sărbători scoasă împreună cu Lavinia Pîrva nu i-a adus prea multe vizualizări lui Ștefan Bănică, însă acum lucrurile stau complet diferit.