Adio Mihai Bobonete? Decizia luată de producătorii Las Fierbinți. Ce se va întâmpla cu serialul

09 dec. 2022
Adio Mihai Bobonete? Decizia luată de producătorii Las Fierbinți. Ce se va întâmpla cu serialul

Tot răul spre bine în Las Fierbinți. Ardiles a început afacerea cu piramide, iar Dorel și Gianina au fost primii care și-au dorit să profite de „undele teta”, care calmează, reduc caloriile și aduc bunătate în rândul oamenilor.

Dacă Gianina i-a dăruit una Aspirinei, Dorel a decis să decoreze barul cu piramide atât în interior, cât și în exterior, pentru a-și îmbuna fratele. Cu ajutorul lui Firicel, a reușit să aprindă obiectul de pe cârciumă, dar la fel s-a întâmplat și cu butelia care era înauntru și a explodat.

Cu toate că se aștepta la o reacție dură din partea lui Bobiță, interpretat magistrat de Mihai Bobonete, a fost surprins de un moment de bucurie și optimism: cârciuma este asigurată și va fi refăcută. Au fost momente de suspans și publicul a crezut la un moment dat că îndrăgitul actor o să dispară din serial. Nici vorbă! Cifrele sunt mult prea bune pentru a se face schimbări.

Încercarea de a vinde un hambar a eșuat pentru Bobiță. Vasile a fost direct interesat să cumpere spațiul, la un preț mai mic și în condițiile impuse de el. Noroc cu Robi, care i-a deschis ochii vânzătorului și l-a convins să renunțe la idee.

Las Fierbinți, din nou lider de audiență

Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 21:29. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.0 puncte de rating și 30.8% cotă de piață, cifre mult mari față de locul 2 care avea doar 5.5 puncte de audiență și 15.3% share.

De-a lungul difuzării, peste 1.8 milioane de români au râs și s-au relaxat, iar în minutul de aur, la ora 21:15, peste 2.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.