Anamaria Prodan o distruge pe Corina Caciuc. E cea mai mare umilință pentru Laurențiu Reghecampf

07 dec. 2021
Anamaria Prodan o distruge pe Corina Caciuc. E cea mai mare umilință pentru Laurențiu Reghecampf

Deși Anamaria Prodan mărturisea recent că nu mai vrea să vorbească amănunte despre viața personală sau despre divorțul de soțul ei, Laurențiu Reghecampf, iată că impresara nu ratează nicio ocazie, cât de mică să nu o atace pe amanta acestuia, Corina Caciuc.

De când a confirmat divorțul de Laurențiu Reghecampf, dar și că nu mai există vreo cale de împăcare, Anamaria Prodan s-a concentrat doar pe afaceri. Impresara a devenit acționară la două noi posturi de televiziune, „Realitatea Sportivă” și „Realitatea Star” și de asemenea și-a deschis și un magazin de băuturi fine în colaborare cu un român, ajuns milionar în Statele Unite ale Americii.

Dacă pe plan profesional se poate numi o femeie împlinită din toate punctele vedere, iată că pe plan personal, Anamaria Prodan încă nu se regăsește. Aceasta a distrus-o pe amanta lui Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc, cu ultima postare făcută.

”Banii impresionează doar femeile leneșe. Când o femeie muncește din greu, un bărbat cu bani este doar un bonus, nu o scară de urcare”, este mesajul postat de Anamaria Prodan pe Instagram, care a generat semne de întrebare în rândul urmăritorilor săi.

Câți bani are, de fapt, Laurențiu Reghecampf

Este destul de clar că mesajul transmis de Anamaria Prodan face referire la Reghe și Corina Caciuc. Să nu uităm că de câte ori a avut ocazia, impresara l-a atacat dur pe antrenor, mărturisind că ea a avut un impact decisiv în cariera sa.

”Toată lumea știe și inclusiv el. Când am spus că eu l-am inventat nu m-am referit că el era nimeni și că nu a făcut nimic în viața lui. Mama a vorbit prima dată cu el, când juca la Kaiserslautern și avea problemele acelea medicale, și i-a spus să se retragă atunci în glorie decât să ajungă vai de capul lui și să roage clubul de el să plece. Eu i-am zis apoi că va ajunge un mare antrenor!” mărturisea la un momendat impresara.

Ba mai mult de atât, când a venit vorba de avere, Anamaria Prodan declara că cei doi nu au nimic de împărțit, având în vedere că toți banii pe care ea îi are sunt din partea mamei sale.

”Nu avem nimic de împărțit. Toți banii mei sunt moșteniți de la mama mea. Nu avem nimic de împărțit. Laurențiu are salariul lui, dar să nu exagerăm și să spunem că a avut 7 milioane de euro salariu”, mai povestea ea.