Boala gravă de care suferă Anca Ungureanu. Alexandra Ungureanu nu vrea să se mai dezlipească de mama ei. De aceea a luat-o și la Asia Express

30 sept. 2021
Boala gravă de care suferă Anca Ungureanu. Alexandra Ungureanu nu vrea să se mai dezlipească de mama ei. De aceea a luat-o și la Asia Express
Alexandra Ungureanu împreună cu mama ei

Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai talentate artiste ale României. Aceasta a stat mult timp în umbra Paulei Selling, fiindu-i banking vocals, dar în timp a reușit să-și construiască propria carieră. La 39 de ani pare că s-a reinventat.

A participat la Bravo, ai stil! Celebrities, competiție de fashion, difuzată de Kanal D, pe care a și câștigat-o, iar acum a acceptat provocarea Asia Express, unde a făcut echipă cu mama ei, Anca Ungureanu. Cele două au fost eliminate miercuri seară, 29 septembrie.

Puțini știu de ce Alexandra Ungureanu a ales să meargă în această competiție cu cineva care i-a diminunat considerabil șansele de a depăși cât mai multe etape. Ei bine, artista este nedespărțită de mama ei. Vrea să o aibă mereu aproape și să o țină sub observație și asta pentru că în anul 2013 a trecut printr-o dramă teribilă.

Boala gravă cu care a fost diagnosticată Anca Ungureanu, mama Alexandrei Ungureanu

Atât Anca Ungureanu, cât și soțul său au fost diagnosticați simultan cu cancer. A fost crunt, iar bărbatul nu a supraviețuit pentru că era într-o fază terminală.

“Ambii părinți au fost diagnosticați cu cancer. Tata cu cancer la colon în fază terminală, iar mama cu cancer uterin în fază incipientă.

Mama a descoperit la timp ce probleme are, pentru că este genul de om care se îngrijește foarte tare. Tata, din păcate, a aflat când nu a mai avut ce să facă.

Din momentul în care a fost descoperit…a mai durat două luni. Mă ascundem în culise să plâng, atunci când mă suna mama să îmi spună că lucrurile nu se desfășoară tocmai bine.

Viața mea s-a scindat în două: înainte de acel moment și după”, povestea Alexandra Ungureanu în 2013, pentru Poveștiri Adevărate, de la Acasă TV, transformat între timp în Pro2.

Anca Ungureanu a trecut peste boala gravă, este bine acum. Are 68 de ani și mulți ani a fost învățătoare. Din păcate, pandemia a obligat-o să iasă la pensie pentru că nu s-a descurcat cu școala online.

Alexandra Ungureanu a sperat că va compensa lipsurile mamei sale

“Vom încerca să compensăm limitele fizice cu alte atuuri. Mama e în permanență în picioare, are o energie și nu se culcă până nu notează tot ce a avut de făcut. O să fie foarte greu, eu cu ea mă bazez pe comunicare”, spunea Alexandra Ungureanu înainte de a începe competiția Asia Express.

Din păcate, așa cum se aștepta toată lumea a fost eliminată din concurs, după ce a pierdut proba de baraj în fața a două echipe mult mai bine pregătite, Mihai și Elwira Petre și Cosmin și Eliza Natanticu.