Boala gravă de care suferea Petrică Mîțu Stoian. A vrut să țină totul secret. Ce l-a ucis în cele din urmă

09 nov. 2021
Boala gravă de care suferea Petrică Mîțu Stoian. A vrut să țină totul secret. Ce l-a ucis în cele din urmă

Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă seară, iar pierderea sa a întristat o țară întreagă. Mai mult de atât, moartea celebrului cântăreț a generat mari controverse. Au apărut nenumărate speculații referitoare la cauza decesului, însă de abia acum, informații din interiorul familiei ies la lumină.

Tot timpul cu zâmbetul pe buze, așa poate fi descris Petrică Mîțu Stoian, însă în spate, artistul ascunde un mare secret. Odată cu moartea sa, apropiați ai familiei au dezvăluit care era boala de care suferea artistul.

O persoană apropiată a acestuia a mărturisit pentru Gândul că celebrul cântăreț a primit un diagnostic cumplit din partea medicilor în urmă cu câțiva ani: cancer la rinichiul drept.

Ba mai mult de atât, Petrică Mîțu Stoian a făcut și chimioterapie, la Institutul Oncologic Fundeni, fiindu-i ulterior scos și rinichiul. A dus tratamentul până la capăt și totul părea în regulă, boala dispăruse.

Boala de care suferea Petrică Mîțu Stoian

Aceași sursă povestește că tocmai din cauza temerilor provocate de cancerul pe care l-a avut, Petrică Mîțu Stoian și-a făcut și un CT în urmă cu doar două săptămâni, iar rezultatele au fost normale, deci nimic îngrijorător.

”A avut un cancer, la rinichiul drept, i l-au scos pe data de 28 mai 2019. De atunci, a făcut tratament, a făcut și chimioterapie, și nu a mai avut nicio problemă. Din acest motiv, a mers să facă un CT (Computer Tomograf – n.r.) acum două săptămâni. Urma ca după acest CT, dacă ar fi fost ceva suspect, să mergem iar la Fundeni, să facem din nou tratament. Dar după CT, nu a ieșit nimic suspect din punct de vedere tumoral. Acesta este adevărul”, a mărturisit, pentru Gândul, o persoană foarte apropiată de regretatul artist, aceste informații fiind confirmate și de surse medicale din cadrul Institutului Oncologic.

Semnele de întrebare încă există, căci primele rezultate neoficiale ale autopsiei arătau că celebrul cântăreț ar fi luat o doză dublă de anticoagulante. Ulterior, surse din unitatea sanitară la care s-a tratat Petrică Mâțu Stoian dezvăluiau pentru Antena 3, că la necropsie, medicii legiști din Reșița au descoperit faptul că regretatul artist ar fi suferit o barotraumă.

Cauza morții lui Petrică Mîțu Stoian

Cu alte cuvinte, plămânul lui Petrică Mâțu Stoian ar fi fost supus la un șoc, din cauza oxigenului. Tot reprezentanții clinicii mai spun că artistul ar fi avut o stare de sănătate bună de dimineață, dar a ales să rămână la clinică pentru investigații suplimentare, starea lui agravându-se de abia după ora 13.00.

”Spre dimineață medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîțu-Stoian a fost transportat cu salvarea la CG sp Oravița; acolo a primit tratament cu O2 și substanțe perfuzabile specifice care au oprit tusea și hemoptizia; pacientul s-a simțit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica, dar din prudență a acceptat să rămână pentru investigații suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reșița pentru evaluare imagistică. Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reșița și că abia după ora 13 starea lui s-a agravat”, au transmis reprezentații clinicii.