Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață sâmbătă seară, pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Reșița. Fanii și colegii îl plâng neîncetat pentru că acesta era un om extrem de bun. Avea doar 61 de ani și fusese căsătorit o singură dată cu marea lui iubire, Carmen Mihaela. Au divorțat în anul 2012, iar de atunci artistul a ales să fie singur. Cei doi nu au avut copii, astfel că toată averea lui va rămâne nepoților.
Petrică Mîțu Stoian era unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară din România. El a lăsat în urmă o operă culturală desăvârșită și nimeni nu a crezut vreo secundă că acesta va pleca atât de repede la cele veșnice. Recent, el își achiziționase o mașină în valoare de 100.000 de euro.
Petrică Mîțu Stoian avusese coronavirus și rămăsese cu sechele. Pentru a se recupera mai repede, el a apelat la terapia cu ozon, la o clinică privată, iar mulți au spus că din această cauză s-a produs decesul.
Surse medicale din cadrul Spitalului Județean Reșița au dezvăluit pentru ShowBlitz.ro că artistul a suferit practic un șoc septic din cauza unei dozaj mult prea mare de anti-coagulante. Se pare că artistul nu făcuse analizele pentru a ști exact ce cantitate să-și administreze și probabil nici medicul lui curant nu i-a dat indicațiile potrivite.
Petrică Mîțu Stoian participase în urmă cu doar trei zile la filmări pentru Revelion. Când a îmbrățișat-o pe prietena și colega sa, Steliana Sima, acesta s-a trezit cu sânge pe mână, deși cântăreața nu avea niciun ac sau bold pe ea.
„Nu m-am speriat când i-a dat sângele, dar când am auzit de coagulante luate în exces, am făcut legătura. Nu avea în ce să se înțepe, nu am ace sau bolduri. A zis uite ce mi-ai făcut și am continuat să râdem. Am făcut glume și cu Enceanu. Sunt devastată. Se electrocutase de mine și am făcut legătura acum cu anticoagulantele.
Începuse să sângereze și m-a întrebat dacă am un ac sau bold la costum. I-am zis că nu. S-a electrocutat de hainele mele și a început să îi curgă sânge din degetul mare. Am fost la o emisiune săptămâna trecută, ne mulțumea că suntem prietenii lui. Cum să te desparți de el joi și acum să afli că nu mai este? „, a mărturisit plângând Steliana Sima în cadrul unei emisiuni TV.
Medicul Beatrice Mahler, care este managerul Institutului Marius Nasta, spital specializat în pneumologie a dat și ea câteva detalii, care au legătură cu acest caz regretabil. Ea a explicat că una dintre urmările COVID-19, despre care se vorbește destul de puțin este trombembolismul pulmonar
„Trebuie să ne imaginăm cu toții că un plămân care are aspect de burete. Când trece prin COVID se transformă într-un plămân cu aspect de fagure de miere, cu aspect rigid, un plămân care nu suportă presiuni importante, un plămân care trebuie reobișnuit să respire şi reobișnuit cu eforturi.
Post-COVID mai există o complicație care din păcate este prezentă şi se vorbeşte foarte puţin şi anume riscul trombembolism pulmonar. Avem o boală a vaselor, o boală care este prezentă în COVID şi care duce la coagularea sângelui în vase, care nu apare în timpul internării.
Poate să apară şi la câteva zile după externare şi se manifestă printr-o scădere bruscă a oxigenului, prin expectorație cu sânge, prin stare generală alterată. Din păcate, la o parte din aceşti pacienți, dacă tromboza este importantă pe vasele de sânge pacientul nu ajunge să beneficieze de tratament şi decedează”, a explicat Beatrice Mahler.