Retrasă de pe micile ecrane, după ce a mărturisit că nu mai are deocamdată nicio tentativă de revenire, Daniela Crudu a dezvăluit din ce trăiește în prezent. Din ce câștigă acum banii fost asistentă tv, după ce a renunțat la proiectele din televiziune?
Cândva abonată la show-urile de televiziune, fosta asistentă a lui Capatos s-a retras de ceva vreme de pe micile ecrane. În prezent ea spune că s-a plictisit de tv și a descoperit o nouă oportunitate, internetul.
„M-am plictisit de tv, nu mai e ce a fost, totul e pe internet. Nu mai am chef să apar la emisiuni. Ce ar putea să mă mai provoace? Am fost la Burlăcița, la Survivor, am fost cam peste tot. Nu știu dacă am ratat vreun show tv de la Antenă.
Și acum țin legătura cu toată lumea din Antenă, și cu Dan Capatos vorbesc foarte des. Nu a mai fost să fie. Le-am făcut cam pe toate în domeniul ăsta, pentru mine nu mai e nicio provocare. Mi-au ajuns emisiunile gen concurs. Dacă ar fi ceva să mă atragă, vreun anume proiect, nu aș spune totuși, nu”, a declarat Daniela Crudu pentru playtech.ro.
Și nu se poate plânge pentru că pe plan financiar se pare că are totul deja aranjat. Câștigă din numeroase apariții publicitare pentru branduri, cum este și cazul de față, când este la Sibiu pentru o ședință foto la o reclamă pentru un brand de vodcă. Și nu este singurul ei contract.
„Am un shooting la Sibiu, la un brand de vodcă. Am pozat toată ziua, pe stradă în Sibiu, la o herghelie…Cam atât fac, am contracte de imagine. Dar nu mă plâng, îi mulțumesc lui Dumnezeu, am tot ce-mi doresc. Am și evenimente ca MC, prezint în câteva cazinouri, am contacte cu o casă de pariuri sportive, apoi cu vodka și la haine”, a mai spus aceasta.
În ceea ce privește viața personală, vedeta nici nu vrea să mai audă de relații și nu mai crede în dragostea adevărată. Asta după ce anul trecut Daniela Crudu a fost bătută crunt de fostul iubit croat, Seco Dubravko și a ajuns de urgență la spital, în stare gravă.
„Nu mai am chef să mă mărit, mi s-a luat. Am vrut, că am avut și o relație de un an jumate cu un croat. Am stat eu cu un băiat care nu era român. Am vrut eu ceva mai serios și după aia nu s-a mai întâmplat. Nu mai vreau, vreau să-mi trăiesc viața”, a spus Daniela Crudu.