Ce se întâmplă cu serialul Las Fierbinți începând de săptămâna viitoare? Decizia PRO TV legată de Giani

15 apr. 2022
Ce se întâmplă cu serialul Las Fierbinți începând de săptămâna viitoare? Decizia PRO TV legată de Giani

După ce a speriat tot satul și s-a amuzat pe seama fierbințenilor, a venit rândul lui Vasile să intre în panică. Toți s-au întors împotriva lui și i-au înscenat un film de groază în propria-i casă. Așa i-au plătit pentru aventura prin care încerca să-și găsească liniștea.

Las Fierbinți a condus aseară topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 9.9 puncte de rating și 29.6% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut 5.3 puncte de rating și 15.7% share. La nivel național, aproape 1.7 milioane de români au urmărit serialul, iar în minutul de maximă audiență, de la 21:12, peste 1.9 milioane de români au fost cu ochii pe aventurile fierbințenilor.

Ce se întâmplă cu Giani din Las Fierbinți?

În încercarea de a-și ajuta prietenul să-și îndeplinească visul din copilărie și a-l debloca mintal, Celentano i-a ținut lecții de aviație lui Firicel, iar la proba practică l-a lăsat să zboare de pe acoperișul unei case. Totul pentru binele lui, să-și înfrunte fricile și să scape de ele. Noroc cu Nicu Rață, care l-a ajutat să coboare în siguranță.

Giani și-a dat seama că o relație înseamnă cheltuieli în plus, așa că s-a părăsit și a rămas din nou singur. Însă Dorel a sărit în ajutorul lui și i-a găsit un nou job, de top model pentru un second hand din Dridu. Și de acolo, odată intrat pe piață, „nu mai prinde nimeni niciun contract” și se îmbogățește.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, de la 20:30, sezonul 20 Las Fierbinți continuă cu noi episoade și întâmplări pline de umor.