Adriana Trandafir și fiica sa, Maria Speranța formează una dintre cele mai iubite echipe de la Asia Express, Sezonul 4. Până acum au părăsit concursul Alexandra Ungureanu și mama ei, Anca Ungureanu, iar recent Coonect-R și Shift, care au plâns la plecare.
Adriana Trandafir și Maria Speranța au fost și ele propuse spre eliminare, dar au reușit să se salveze la cursa pentru ultima șansă. Cele două sunt foarte unite, însă puțini știu drama prin care a trecut celebra actriță înainte să-și nască fiica.
Adriana Trandafir are 65 de ani și este foarte energică și plină de viață. În mod cert nu-și arată vârsta. A născut-o târziu pe Maria Speranța, la 45 de ani și a fost un adevărat miracol în viața ei.
Actrița a divorțat și a pierdut custodia primului său fiu, pe când acesta avea doar 7 ani. A fost o dramă imensă pentru ea și a trecut greu peste moment. Mult timp nu și-a putut vedea copilul și asta a măcinat-o profund. Acum Ștefan, băiatul cel mare și Maria Speranță, care are 21 de ani, sunt prieteni buni și vorbesc ori de câte ori au ocazia.
Maria SperanțaProbleme mari pentru Maria Speranța. Fiica Adrianei Trandafir, nevoită să renunțe la Asia Express. Ce s-a întâmplat nu a îmbrățișat cariera mamei sale. A ales să studieze Marketing la Haga în Olanda. Experiența de la Asia Express a fost o mare provocare pentru ea în primul rând pentru că a petrecut mai mult timp ca oricând cu mama ei, veșnic ocupată. Cel care le-a convins să accepte propunerea de la Antena 1 a fost bărbatul familiei, soțul Adriaanei Trandafir și tatăl Mariei Speranța.
Cât despre ce urmează după Asia Express. Ei bine, pentru celebra actriță, probabil multe piese de teatru și proiecte de televiziune. Chiar dacă pandemia a dat din nou lucrurile peste cap, insitutuțiile de cultură sunt încă deschise.
Cât despre Maria Speranța, gândurile ei sunt îndreptate către studii. Vrea întâi să se vadă cu facultatea terminată și abia apoi se va gândi la restul
„Deocamdată facultatea este pe primul plan şi înainte să încep altele, facultatea vreau să o termin pentru că sunt atât de aproape, mai am câteva luni şi după o să văd exact către ce mă îndrept, direcţia înspre care mă duc sau ce alte proiecte o să mai vreau să fac.”, a spus aceasta într-un interviu pentru Click!