Cea mai mare umilință pentru Oana Roman. Ce i-a făcut fiica ei, Isa în public

23 mai 2021
Cea mai mare umilință pentru Oana Roman. Ce i-a făcut fiica ei, Isa în public
Oana Roman, în vacanță la Poiana Brașov

După ce Marius Elisei a refuzat invitația Oanei Roman de a merge împreună cu ea și fiica lor Isa, în Egipt, în vacanță, acum acesta a organizat el un weekend în familie la Poiana Brașov. Chiar dacă cei doi sunt divorțați, ei au decis să păstreze în continuare o relație bună pentru ca micuța să nu resimtă lipsa tatălui.

Isa s-a simțit foarte bine în compania lui Marius Elisei și a stat tot timpul în brațele lui. S-a bălăcit în piscină, a zâmbit tot timpul, dar a reușit și să o facă de râs pe mama ei. Așa cum ne-a obișnuit deja, Oana Roman a postat un story pe Instagram din locația unde se afla și i-a filmat pe fiica ei și pe fostul soț în timp ce se distrau împreună.

Oana Roman, făcută de râs de fiica ei

Doar că Isa, care de curând a împlinit 7 ani, i-a arătat degetul mijlociu mamei sale. Gestul obscen nu a trecut neobservat de fani, care au atenționat-o pe Oana Roman. Aceasta a șters imediat postarea, doar că era deja târziu, pentru că mai mulți jurnaliști făcuseră deja print screen la momentul jenant.

Marius Elisei și Isa, captură Instagram

Totuși Oana Roman nu a dorit ca acest incident să strice armonia. Ea a spus că s-a simțit extrem de bine și că întreaga vacanță a fost organizată și plătită de Marius Elisei, pentru că acesta și-a dorit foarte mult acest lucru.

Are Marius Elisei o nouă iubită?

„Am petrecut weekendul intr un hotel în care îmi doream demult sa vin. Aurelius Imparatul Romanilor Hotel
Am venit în calitate de client cu o rezervare făcută prin agenție! Practic a fost ideea lui Marius sa petrecem un weekend cu Isa si el a ales hotelul, eu am aflat unde vom sta doar când am ajuns în fata hotelului.
Mi a plăcut. O sa fac un review pe story cu impresiile despre hotel.”, a scris aceasta pe facebook.

După ce Marius Elise a refuzat să meargă în Egipt cu fosta lui soție, aceasta a spus la Antena Stars că probabil el are o nouă iubită și că de aceea are această reacție. Fostul soț a negat, însă zvonurile, dar tot micuța Isa a venit cu precizări. Ea a spus că tatăl său are deja două trei domnișoare pe lângă el, cu care acesta își petrece timpul.