Concurenta de la Survivor România cu care Culiță Sterp și-ar fi înșelat iubita însărcinată. A împărțit-o cu Jador și Zanni

17 sept. 2021
Concurenta de la Survivor România cu care Culiță Sterp și-ar fi înșelat iubita însărcinată. A împărțit-o cu Jador și Zanni
Culiță Sterp și Jador

Jador și Culiță Sterp au fost marii favoriți la câștigarea competiției Survivor România, dar ambii au ieșit din competiție înainte de finală. Unul din cauza problemelor medicale, iar celălalt pentru că a vrut să-i fie alături iubitei sale însărcinate în momentul nașterii.

Cei doi au rezistat câteva luni bune în Republica Dominicană, iar prezența lor în concurs a crescut enorm audiențele Kanal D. Și celelalte personaje din show au fost foarte ofertante. Cea mai populară Războinică a fost fără doar și poate Roxana Ghiță. Ea a fost aleasă drept favorită de public încă de la primul vot, dar și ea a fost eliminată tot din motive medicale.

Revenită în țară, s-a trezit peste noapte cu un număr mare de fani și a început să-i placă să fie în centrul atenției. Cât timp a fost la Survivor România, aceasta a susținut că mai toți bărbații s-au dat la ea. Zanni, marele câștigător a dezvăluit chiar că aceasta ar fi întreținut relații sexuale cu Musty și Andrei, cât timp se aflau pe insulă.

„O să o zic direct. A declarat (n.r. Zanni) că am întreținut relatii sexuale cu Musty, cu Andrei și cu încă nu știu cine. Ceea ce înseamnă că cineva, ori din echipa mea, a mințit și a dat asta mai departe, ori Zanni… Sunt foarte multe povești la mijloc, multe detalii, care, știu că nici el, nu ar vrea să iasă la suprafață.”, a spus Războinica pentru Ciao.ro.

Roxana Ghiță spune că Jador, Culiță Sterp și Zanni i-au făcut avansuri

Roxana Ghiță a infirmat așadar toate aceste informații referitoare la acuzațiile aduse de Zanni, în schimb a adus alte numele sonore în discuție care i-ar fi făcut avansuri. Printre cei menționați s-a aflat și Culiță Sterp.

„Jador s-a dat la mine, o susțin mereu. Culiță nu cred că s-a dat pe bune la mine pentru că toată lumea știe că avea o relație acasă, și acum are și un copil și e fericit. Culiță cred că s-a dat mai mult “la mișto” la mine, așa zic eu. Este “băiețeala” asta care este, nu știu, împământenită în mentalitatea românului.

Jador mă lua în brațe… Jador este cumva mai excentric în felul lui de a fi și nu m-a deranjat niciodată modul în care s-a dat la mine. Pentru că el are anumite granițe, are anumite limite unde știe să se oprească. Mereu am respectat asta la el… față de cum erau alte persoane.

Și Zanni știe asta si am mai spus-o o dată, că s-a dat la mine. Cred că a fost prima persoană, încă de când am plecat spre Dominicană. Am vorbit cu el, ce aveam de discutat pe o parte… eu sunt o persoană foarte sociabilă. Aparent, să fii sociabilă înseamnă să fii o persoană deschisă la relații, ceea ce nu este greșit, dar eu nu sunt o persoană așa.”, a spus Roxana Ghiță.