Ioana Filimon visează să obțină titlul de cea mai stilată femeie din România. Ea este una din cele nouă concrente din Sezonul 4 de la Bravo, ai stil! Celebrities, prezentat de Ilinca Vandici. Fosta Miss România în anul 2016 se menține bine în concurs, atât din punct de vedere al show-ului, cât și al țintelor alese.
Ioana Filimon a apărut în prim plan după apariția sa în reality show-ul de pe PRO TV, Ferma vedetelor. Aceasta a fost eliminată din competiție și apoi a revenit, tocmai pentru că reprezenta o piesă importantă în economia audiențelor.
Ioana Filimon are 28 de ani, iar acum are o colaborare foarte fructuoasă cu Kanal D și speră ca aceasta să se extindă și după ce se va termina show-ul de fashion. Momentan este foarte concentrată pe concurs. Deși toată lumea crede că aceasta are multe operații estetice la activ, în realitate nu ar fi chiar așa.
Ioana Filimon susține că are buzele naturale și că în copilărie era foarte afectată din acest motiv. Ba chiar era poreclită Buzuca. Acum este, însă la modă.
„Când eram adolescentă, nu le consideram atuuri, dimpotrivă. Acum toate fetele merg la estetician și plătesc să aibă buze mari. Eu sunt mai câștigată, am banii în buzunar din acest punct de vedere. Mă mândresc și-mi place ce văd astăzi în oglindă, chiar dacă, așa cum spuneam, în adolescență am trecut prin perioade traumatizante legate de ceea ce azi sunt considerate atuuri fizice. Ceea ce este interesant acum este că oamenii sunt convinși că buzele mele nu sunt naturale.”, a spus Ioana Filimon într-un interviu pentru Revista Viva.
Întrebată totuși ce intervenții estetice are și ce face ca să se mențină într-o formă maximă, aceasta a recunoscut că are implant cu silicoane, dar și-a injectat și botox în zona nasului pentru că avea un rid acolo, care era observabil atunci când râdea și nu-i plăcea aspectul
„Acum nu mai fac sacrificii să mă mențin, m-am culcat pe o ureche. Când mergeam la concursuri, mai ales la cele internaționale, trebuia să fac sacrificii, să fiu foarte atentă la ceea ce mâncam, să merg la sală, să fiu odihnită. Trebuia să stea totul bine pe tine. Mie îmi place să mănânc dulce, nu-mi plac dietele. Am o singură intervenție, augmentarea mamară. Și mi-am făcut o injecție cu botox la nivelul nasului, pentru că aveam niște riduri care se vedeau când râdeam.”, a mai dezvăluit concurenta de la Bravo, ai stil! Celebrities