Anamaria Prodan s-a aflat în această perioadă în Dubai, unde a participat la mai multe evenimente, alături de alte nume sonore din România, printre care și Cătălin Botezatu. Aceasta s-a arătat foarte zâmbitoare și optimistă și a spus chiar că are de gândă se se căsătorească din nou.
Anamaria Prodan s-a enervat la culme când a văzut pe rețelele de socializare o fotografie cu soțul său, Laurențiu Reghecamf, împreună cu fiul lor Bebeto și fiul cel mare al antrenorului, Luca. Aceștia se aflau la petrecerea de Haloween organizată de cel mic. La acel moment, impresara chiar a amenințat cu avocații și i-a transmis partenerului de viață să termine cu toată mizeria din presă.
La scurt timp a apărut în CanCan informația că iubita lui Reghe, Corina Caciuc Bilcon va naște în luna mai și că 80% copilul va fi băiat și nu fetiță cum se zvonise. În articolul, care pare a fi comandat se menționează că cei doi viitori părinți sunt foarte fericiți și că Laurențiu Reghecamf își vede visul împlinit, acela de a mai avea încă un fiu.
Corina Bilcon a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că nu dorește să apară în presă și că au fost create foarte multe conturi false de Instagram, acuzând-o indirect pe Anamaria Prodan pentru asta.
„Nu îmi place să vorbesc în spațiul public, dar se impune să fac o serie de precizări legate de prezența mea în social media. Am constatat de la o vreme încoace că admiratoare din umbră mi-au creat conturi fake pe Instagram și Facebook și că distribuie acolo mesaje care mi-ar aparține. În realitate, aceste mesaje sunt fabricate – au un conținut fals – și nu-mi aparțin. Din preocuparea acestor admiratoare, înțeleg că eu sunt un model pentru ele, însă fac un apel să-și găsească alte activități. Le recomand să-și schimbe preocupările.
Eu nu postez mesaje legate de mine și de Laurențiu, întrucât îmi place să fiu discretă, așa cum e și Laur. Nicio poveste de iubire nu este zgomotoasă, nu se poartă pe rețelele sociale, ci în liniște. Atât cât se poate, desigur, având în vedere notorietatea de care beneficiază Laurențiu. Nu mi-am făcut niciodată un scop din aparițiile în spațiul public. Tot ce mă interesează în acest moment sunt Laurențiu și sarcina cu care m-a binecuvântat Dumnezeu și pe care vreau să o trec cu bine. Sper că înțelegeți dorința mea de a nu fi un subiect de presă, de a avea o viață echilibrată. Dețin un singur cont pe Instagram, care, de altfel, este și privat! Celelalte sunt doar fake-uri, iar unele dintre ele îmi creează prejudicii consistente de ordin moral. Însă, în privința acestora, am contactat o casă de avocatură și voi depune demersuri pe cale legală pentru a-mi apăra onoarea”, a declarat Corina Caciuc pentru CanCan făcând aluzie la Anamaria Prodan care este foarte pasionată să apară cât mai mult în presă cu tot ceea ce face.
Acum impresara a spus că vrea să plece definitiv în România departe de scandal și că se va muta în Statele Unite ale Americii definitiv. Ea a menționat că va mai veni în România pentru a se întâlni cu prietenii și pentru afaceri.
Bebeto, Laurențiu Reghecamf Junior va merge cu ea pentru că se va înscrie la o școală prestigioasă de acolo, imediat ce va împlini 14 ani. Până atunci totuși, Anamaria Prodan parcă tot mai speră că Laurențiu Reghecamf se va întoarce la ea. Totuși pare că nu mai este nicio șansă și asta pentru că frumoasa Corina Bilcon l-a cucerit defintiv.
”Când gândești pozitiv și ai copii ca ai mei lângă tine, nu ai cum să nu ai putere. Ne ridicăm împreună, suntem mână în mână. Luăm lucrurile cum vin, trăim frumos și atunci când iubești un om îl lași să fie fericit. Alegerile noastre, dacă sunt ieftine, vei plăti scump. Cu siguranță Laurențiu se va trezi și va analiza de unde a venit greșeala. Dacă se va trezi, nimeni nu va ramâne nepedepsit, nimeni care a fost în spate și care se bucură pe la terasele din București . Asta nu poate ști nimeni, reîmpăcare, cel de sus le-a orâdnuit să fie așa”, a declarat Anamaria Prodan într-o emisiune TV