Eliza și Cosmin Natanticu sau Natanticii, cum le spun colegii, formează una dintre cele mai iubite echipe de la Asia Express, sezonul 4. Irina Fodor este gazda show-ului, care se bucură de cifre mari de audiență. Până acum doar Alexandra Ungureanu și mama sa, Anca Ungureanu au fost eliminare din competiție.
Eliza și Cosmin Natanticu au fost invitați recent la Neața cu Răzvan și Dani pentru a povesti despre experiența lor la Asia Express. Printre altele, Dani a ținut să aducă și el în prim plan o întâmplare petrecută în urmă cu ceva timp.
Eliza Natanticu a fost concurentă la Asia Express în anul 2016. Atunci din juriu făceau partea Horia Brenciu, Ștefan Bănică Junior, Delia și Carla’s Dreams. Aceștia au apreciat prestați lui Lizzy, cum îi spune soțul, dar ea nu a ajuns totuși în etapele finale.
De profesie actriță, Eliza Natanticu are contract cu Teatrul Odeon, acolo unde s-a și dezvoltat. Recent ea a mai mers pe la filmările de la X-Factor, iar Delia a făcut o gafă imensă, pe care a povestit-o Dani Oțil în direct.
Când a văzut-o, artista i-a spus felicitări, crezând că este însărcinată. Doar că Lizziy doar s-a îngrășat destul de tare. Toată lumea a râs, unii au lăsat capul în jos. Oricum ea a ținut să precizeze că nu așteaptă niciun copil.
În urmă cu câteva luni, Eliza Natanticu a scos și un videoclip, Arde, unde apare în ipostaze extrem de sexy și este practic de nerecunoscut. Cu toate acestea, nu a avut prea mult succes cu piesa, dar speră ca Asia Express să-i aducă succesul la care visează.