Delia Matache se desparte de sotul ei, Razvan Munteanu? Ce l-a obligat pe acesta sa faca. Nimeni n-ar fi crezut

02 iun. 2022
Delia Matache se desparte de sotul ei, Razvan Munteanu? Ce l-a obligat pe acesta sa faca. Nimeni n-ar fi crezut

Delia și Răzvan Munteanu sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. Cei doi petrec mult timp împreună, au activități comune, ca să nu mai vorbim de faptul că le stă și bine împreună.

Totuși și într-o căsnicie care pare perfectă de la distanță există probleme, iar asta o recunoaște chiar Delia. Deși se respectă reciproc, se iubesc și se sprijină, sunt momente în care cei doi ajuns să se și certe.

Artista a mărturisit că în momentul în care apar astfel de conflicte, cel care a greșit își dă seama și cedează, iar astfel cei doi reușesc să meargă mai departe fără a mai exista loc de reproșuri.

”Relația noastră se bazează pe înțelegere, respect, iubire, sprijin reciproc. De regulă cedează cel care a greșit!”, a mărturisit Delia, pentru libertatea.ro

Cu toate astea Delia are și câteva obsesii aparte care pentru Răzvan Munteanu, dar și pentru alți fani ar putea părea deplasate. Unii poate chiar ar divorța din acestă cauză, însă iată că pentru cei doi nu pare a fi o problemă chiar atât de gravă.

Ce îl obligă Delia pe Răzvan Munteanu să facă în fiecare seară?

Artista a recunoscut recent că deși soțul ei gătește foarte bine, o bucătărie curată este mult mai importantă.

Când vine vorba de curățenie, Delia este foarte atentă, așa că în loc să curețe pe jos sau să șteargă plita, preferă să comande o mâncare. Ba mai mult de atât, ea a recunoscut că de cele mai multe ori ea și Răzvan Munteanu nici nu mănâncă în casă, lucru care i-a șocat cât se poate de mult pe fanii artistei.

”Răzvan ştie să facă nişte cartofi prăjiţi cu ceva, dar eu prefer să comandăm ca să nu murdărim bucătăria. Dacă curățăm cartofi, dăm pe jos şi trebuie să spălăm apoi, iar dacă fierb, murdăresc plita. Mă deranjează să simt firimituri pe jos. De fapt, la noi în casă nu se mănâncă nicăieri. În cadă este cel mai sigur”, povestea Delia acum ceva timp.