Competiția Asia Express se apropie de final, iar emoțiile sunt din ce mai mari. Eliza și Cosmin Natanticu, una dintre cele mai îndrăgite echipe care a fost eliminată de curând a vorbit despre modul în care competiția s-a desfășurat, dar și despre echipa care ar putea pleca acasă cu premiul cel mare.
Chiar dacă au dat tot ce au avut mai bun, iată că Eliza și Cosmin Natanticu au fost eliminați cu puțin timp înainte de marea finală. Oricum ar fi, experiența Asia Express a fost una de neuitat pe care nu o vor regreta în niciun caz.
Au ajuns să fie obosiți, nesiguri, stresați, iar acela a fost și momentul în care competiția s-a terminat pentru ei. Cu toate astea, relația lor a devenit mai strânsă ca niciodată.
”În Georgia a fost foarte greu pentru noi pentru că nu am avut noroc la autostop și am și fost trimiși la cursa pentru ultima șansă, unde am avut o discuție puternică și eu am zis, pentru o secundă, că aș vrea să mă opresc. După care mi-am dat seama că am vorbit aiurea.
Cu cât oboseala își spune cuvântul, atunci intervine și nesiguranța îți vine să te lași bătut, dar când vezi până unde ai ajuns… Noi am tras cu dinții până în ultimele momente, când am picat pe ultima sută de metri, eram prea obosiți și stresați. Ne-am pierdut încrederea, ne-a pierit cheful și acela a fost momentul eliminării”, a mărturisit Eliza Natanticu pentru Fanatik.ro.
Încă de la jumătate competiției, cancan.ro scria că marii câștigători ai Asia Express vor fi Mihai Petre și Elwira. Ulteror, s-a vehiculat numele lui Cuza & Emy, iar Eliza Natanticu pare să fie de aceași părere.
Marea finală Asia Express va avea loc duminică, 28 noiembrie, iar deși Eliza Natanticu s-a înțeles bine cu ambele echipe finaliste, iată că fosta concurentă mizează pe Emi & Cuza.
Cu toatea astea, Eliza Natanticu încearcă să creadă că șansele sunt egale și totul ține de noroc, așa că fanii vor rămâne în suspans până duminică.
”Băieții de la”Noaptea Târziu” sunt prietenii noștri super apropiați, dar și cu Mihai Petre ne înțelegem bine. Eu aș vrea să pariez (n.r. pentru marele premiu) pe băieții de la ”Noaptea Târziu”, dar șansele sunt egale. E o chestie de noroc, cui o vrea Dumnezeu să îi dea mai mult noroc, noi le dorin tuturor să câștige, oricum sunt câștigători.
Nu știu ce să spun… Nu vreau să spun pe cine pariez, pentru că nu vreau să pară că favorizez pe cineva mai mult sau mai puțin. Ținem la toată lumea în mod egal”, a mai mărturisit Eliza Natanticu pentru sursa citată.