Fițe de vedete! Echipa de la Asia Express care NU a căutat cazare niciodată, contrar aparențelor. Au dormit tot timpul doar în hoteluri plătite de Antena 1

25 oct. 2021
Fițe de vedete! Echipa de la Asia Express care NU a căutat cazare niciodată, contrar aparențelor. Au dormit tot timpul doar în hoteluri plătite de Antena 1
Cele 6 echipe rămase la Asia Express, sezonul 4, în Georgia

De-a lungul timpului, nu toți concurenții de la Asia Express au fost tratați la fel. Unii au încasat sume uriașe, în timp ce alții s-au mulțumit cu puțin. A contat notorietatea și evident modul în care și-a negociat fiecare contractul. Bianca Drăgușanu este vedeta care a încasat cei mai mulți bani din istoria show-ului.

Conform mai multor surse, ea ar fi primit 90.000 de euro, cu toate că a rezistat doar trei săptămâni în competiție. Alte vedete cu fițe au fost Daniela Crudu și Vica Blochina. Cele două au avut câteva cerințe speciale, acceptate în cele din urmă de producătorii Asia Express.

Acestea au dorit să nu fie obligate să caute cazare niciodată. Și exact așa s-a și întâmplat. Au dormit tot timpul în hoteluri plătite de cei de la Antena 1. Într-adevăr nu au avut parte de luxul cu care sunt obișnuite, dar nu au suferit nici calvarul trăit de colegii lor.

În sezonul 4 al Asia Express, prezentat de Irina Fodor, lucrurile s-au schimbat. Pandemia a îngreunat lucrurile foarte tare și nu au mai fost acceptate figurile de vedetă. Ba chiar și onorariile au fost mult mai mici, Lidia Buble fiind cea mai bine plătită vedetă din această ediție.

Cei de la Antena 1 i-au ajutat pe concurenți să-și găsească loc de dormit

Sursele ShowBlitz.ro spun că totuși echipa de la Antena 1 i-a ajutat pe concurenți destul de mult să-și găsească loc de dormit. Mai exact, aceștia ar fi vorbit cu localnicii, pe unii chiar i-ar fi plătit, pentru a accepta în plină pandemie oameni străini care să doarmă în casele lor.

Filmările pentru această ediție au fost deosebit de obositoare și complicate, dar cei de la Antena 1 se așteaptă să obțină și încasări pe măsură. Reality show-ul a debutat în forță, cu locul 1 în topul audiențelor, dar pe parcurs a început să mai piardă din public, fiind de multe ori chiar pe locul 3, după PRO TV și Kanal D, care difuzează serialul turcesc Doctorul Minune pe acest tronson.

La Asia Express au fost 9 echipe și 18 concurenți. Până în momentul de față au fost eliminate trei: Alexandra Ungureanu și mama sa, Anca Ungureanu, Connect-R și Shift și Zarug și Lorelei Bratu.

Acum se difuzează misiunile din Georgia, după ce au terminat cu Turcia, iar competiția este mai acerbă ca niciodată. Mihai Petre și soția sa, Elwira au câștigat cele mai multe amulete până acum și despre ei se spune că ar fi câștigat Asia Express.

Alte surse spun, însă că marii câștigători ar fi Emi și Cuza de la Noaptea Târziu. Rămâne de văzut la final care va fi clasamentul.