Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” a fost înlocuită. De joi, 14 octombrie, Victor Slav va fi cel care va prezenta binecunoscutul show de modă. Se mai întoarce prezentatoarea și ce s-a întâmplat de fapt?
Vedeta a fost înlocuită aseară pe platourile emisiunii de către Victor Slav. Din cauza unor probleme de sănătate, Ilinca Vandici a fost nevoită să facă un pas înapoi. Fanii ei dar și ai emisiunii au trimis o mulțime de mesaje, îngrijorați de situație și de starea ei de sănătate, dorind să afle ce s-a întâmplat de fapt și dacă Ilinca Vandici va mai reveni la cârma emisiunii.
Într-o postare pe contul ei de Instagram, vedeta a motivat absența ei și a vorbit despre venirea lui Victor Slav.
Ilinca Vandici le-a mulțumit în primul rând fanilor pentru suportul oferit și a dat asigurări că va reveni săptămâna viitoare. Ea a spus că din cauza unor probleme de sănătate, câteva ediții au fost filmate în lipsa ei, prezentator fiind Victor Slav.
„Sunteți maxim de drăguți și vă iubesc mult! Știți deja asta! Sunt ok, am avut într-adevăr ceva probleme de sănătate și nu am putut să fiu prezentă câteva zile bune la filmări. S-au filmat câteva ediții în lipsa mea, însă Victor a fost acolo și a făcut față cu brio! Colegii mei l-au susținut foarte tare.
Totul s-a desfășurat normal, normal fără mine, dar normal. Sunt foarte bine acum. Abia aștept să revin la filmări, cred că săptămâna viitoare o să revin. Sunt bine, asta e important. Diseară de la 22:30 sunt cu ochii pe Victor să văd ce face, dar sunt sigură că s-a descurcat absolut excepțional. Vreau să îți mulțumesc din suflet, Victor, pentru că m-ai ajutat și ai fost acolo la nevoie.
Asta înseamnă prietenia și colegialitatea adevărată. Săptămâna asta și săptămâna viitoare vă întâlniți cu Victor și cu toată gașca nebună și frumoasă de la „Bravo, ai stil”. După aceea revin și eu cu forțe proaspete, cu brațele deschise și sănătoasă tun”, a declarat Ilinca Vandici.