Începe Asia Express, numit America Express acum! Ce s-a decis legat de Irina Fodor pe ultima sută de metri. Cine va prezenta în cele din urmă emisiunea

24 nov. 2022
Începe Asia Express, numit America Express acum! Ce s-a decis legat de Irina Fodor pe ultima sută de metri. Cine va prezenta în cele din urmă emisiunea

Mai este foarte puțin timp și cele mai așteptate reality show-uri ale momentului vor începe la Antena 1 și respectiv PRO TV. Este vorba despre Asia Express, numită America Express acum și Survivor România. Ambele producții au obținut cifre record de audiență, dar în 2022 nu au fost difuzate simultan.

Lucrurile se vor schimba în 2023 se pare. Sursele ShowBlitz.ro au dezvăluit că atât Survivor România, cât și Asia Express, America Express ar urma să înceapă în luna ianuarie. Cei de la Antena 1 nu sunt încă foarte deciși legat de dată, însă pentru cei de la PRO TV lucrurile sunt destul de clare.

Filmările pentru America Express s-au încheiat încă din luna iulie, așa că emisiunea este montată, pregătită pentru difuzare. Înainte de plecare s-a dorit ca Gina Pistol să fie prezentatoare. Și cu toate că aceasta ar fi vrut să meargă într-o nouă aventură, se pare că Smiley nu ar fi fost de acord ca iubita lui să lipsească de lângă micuța Josephine atât de mult timp.

Ce se va întâmpla cu următorul sezon Asia Express

Așa că producătorii au apelat la varianta de rezervă, Irina Fodor, care mereu a spus DA tuturor cerințelor celor de la Antena 1. Ea a înlocuit-o pe Gina Pistol și în primele episoade ale sezonului 10 din Chefi la Cuțite, pentru că a avut o formă destul de serioasă de COVID-19 și a trebuit să rămână în izolare.

Emisiunea a fost, însă lider de audiență cu ea gazdă, așa că producătorii au început deja filmările pentru sezonul 11 Chefi la Cuțite și tot Gina Pistol este prezentatoare. Nu se știe ce se va întâmpla cu Irina Fodor, care a cam rămas fără proiecte momentan.

Deocamdată urmează să intre pe post America Express, dar pentru sezonul următor s-ar putea reveni la Gina Pistol, ținând cont că aceasta din urmă pare să genereze mai multă audiență. Totuși trebuie precizat că Irina Fodor este o prezență foarte caldă și stilată, deosebită de generația nouă de vedete, care s-au impus prin scandaluri sau relații amoroase de impact.