Începe sezonul 2 din CLANUL! Pe ce dată va fi primul episod și ce s-a decis legat de Theo Rose, care este însărcinată

27 ian. 2023
Începe sezonul 2 din CLANUL! Pe ce dată va fi primul episod și ce s-a decis legat de Theo Rose, care este însărcinată

Serialul fenomen care a ținut telespectatorii cu sufletul la gură în fața televizoarelor este tot mai aproape de revenire. Lupta dintre poliție și mafie a atins cote neașteptate în CLANUL, iar cei de acasă au realizat că este tot mai greu să fie convinși că știu tot adevărul și că pot alege tabăra din care vor să facă parte.

Primul sezon s-a încheiat cu una dintre cele mai încărcate de emoție și tensiune scene. Cu ochii în lacrimi, Magda și Vera, interpretată de Theo Rose au simțit cum un foc puternic le-a furat tot ce iubeau mai mult și le-a lăsat într-o durere amară transmisă, fior cu fior, celor care au urmărit episodul și l-au făcut lider absolut de audiență.

PRO TV anunță că începând cu 19 februarie, în fiecare duminică, povestea merge mai departe! Este vremea ca întrebările să-și găsească răspuns, ca personajele să scrie noi capitole ale vieților lor și ca cei de acasă să descopere noi intrigi care îi vor ține lipiți în fața ecranelor.

Ce se va întâmpla cu Theo Rose în sezonul 2 din CLANUL

„Suntem foarte entuziasmați să împărtășim noutățile despre sezonul doi din serialul Clanul. Primul sezon a avut un succes enorm, atât din punctul de vedere al audienței, cât și al criticilor așa că nu vom dezamăgi cu noul sezon. CLANUL, sezonul 2, va fi ultima piesă din grila noastră de primăvară, după lansarea Survivor, Românii au talent, Las Fierbinți și Șef sub acoperire, așa că îi invităm pe telespectatori să-l urmărească exclusiv pe PRO TV și VOYO”, a spus Antonii Mangov, Programming Director PRO TV, înainte de începerea celui de-al doilea sezon.

Cât despre Theo Rose, aceasta va face parte și din sezonul 2 CLANUL. Serialul a fost filmat înainte ca burtica ei de gravidă să poată fi observată.

Viața merge mai departe, dar cu ce preț? Cât de grave sunt rănile în urma focului? Cine se va ridica și ce vor face Tudor și David în lupta lor pentru căutarea adevărului? Sunt ei pregătiți să descopere noi și noi ramuri ale vieții pe care nu le cunoșteau?