Devenită cea mai cunoscută artistă din România pe plan internațional, INNA și-a construit de-a lungul anilor o carieră impresionantă. Prin muncă și devotament către cariera muzicală aceasta a ajuns foarte apreciată în țară și în străinătate, reușind, de asemenea, să strângă sume importante în conturile bancare.
De-a lungul timpului, artista a agonisit o sumă frumoasă în conturi, reușind chiar să-l depășească pe cunoscutul tenismen Ilie Năstase. INNA a intrat astfel în topul celor mai bogate persoane din România și totul se datorează carierei muzicale. Ea este nelipsită de pe marile scene ale lumii și ajungea să câștige chiar și 50.000 de euro pentru o singură reprezentație privată.
Se pare că, artista a strâns din cariera ei muzicală de până acum o avere de 20 de milioane de dolari, potrivit informațiilor din presă. Astfel, INNA l-a depășit pe Ilie Năstase, fostul tenismen având acum o avere estimată la doar 15 milioane de dolari.
Și nu doar pe plan profesional și financiar o duce bine. Vedetei îi merge bine și pe plan personal, unde formează un cuplu cu Deliric, cel mai cunoscut rapper din România. Cei doi sunt împreună de ceva timp, dar nu s-au gândit deocamdată la căsătorie. INNA spunea chiar că nu s-a visat niciodată mireasă, dar în schimb își dorește mult copii.
Pe lângă cariera muzicală, Deliric are și o afacere de succes. Acesta deține un brand cunoscut de haine, iar cifra de afaceri se ridica în 2017 la suma de 600.000 de euro. În prezent brand-ul valorează peste un milion de euro.
Trebuie să amintim că, înainte de a se bucura de succes, INNA a avut un job modest, de care nu se rușinează însă. Mai exact, artista vindea la tarabă costume de baie și chiar dacă acest job îi aducea un venit destul de mic, se bucura de acei bani.