Iulia Vântur renunță la India pentru România? Vedeta a luat o decizie finală. Ce emisiuni va prezenta aici și la ce televiziune

10 mai 2022
Iulia Vântur renunță la India pentru România? Vedeta a luat o decizie finală. Ce emisiuni va prezenta aici și la ce televiziune

Iulia Vântur este una dintre cele mai cunoscute vedete din România, însă a reușit să devină la fel de cunoscută și în India, acolo unde locuiește alături de iubitul ei, Salman Khan.

Recent, vedeta a oferit un interviu în care a precizat că este implicată în mai multe proiecte care au legătură cu iubitul ei și că și-a dedicat tot timpul pentru interviurile care vor face parte din serialul documentar din viața lui Salman Khan.

”Am de terminat un proiect, un documentar serial, o poveste, portretul unui star văzut de toți cei din jur, iar starul este Salman Khan. Eu fac interviurile, e conceptul la care m-am gândit eu și pe care l-am pus în practică”, a declarat Iulia Vântur, pentru impact.ro.

De asemenea, Iulia Vântur a mai precizat că filmările la acest serial sunt aproape gata, însă nu a dat o dată anume pentru lansare.

”Am început filmările de anul trecut, apoi a trebuit să ne oprim, dar acum aproape l-am terminat, foarte puțin mai avem. Interviurile sunt cu toți oamenii importanți din jurul lui, care i-au marcat existența, care i-au schimbat viața. Cu interviul referitor și la părerea mea despre Salman, vedem cum vom face asta, nu pot da totul din casă”, a mai spus blondina.

Iulia Vântur s-ar bucura să se întoarcă acasă

Iulia Vântur a colaborat cu Pro TV toată cariera ei, dar nu ar spune nu nici unei alte oferte. Declarația ei lasă loc ușa deschisă tuturor televiziunilor, așa că nu este exclus să o vedem în curând în România în postura de gazdă a unei noi emisiuni.

Ea a mai spus că își dorește să se întoarcă în România, însă doar dacă va găsi un loc de muncă în țară care să-i fie pe plac.

”Sunt deschisă spre proiecte care să mi se potrivească, să fie frumoase, să fie de amploare. Jobul nu contează unde e, atâta timp cât îți place ce faci. M-aș bucura să vin acasă, nu am de ce să nu-mi doresc lucrul ăsta”, a mai spus Iulia Vântur.