Show-ul Asia Express s-a terminat deja, iar Mihai Petre și Elwira au fost desemnați marii câștigători. Cei doi soți au luptat până în ultimul moment și au reușit să plece acasă cu premiul cel mare de 30.000 de euro.
Asia Express a fost urmărită de milioane de oameni, inclusiv de foști concurenți care i-au admirat pe cei din marea finală. Dezvăluirea a venit însă din partea cuiva la care puțini se așteptau.
Adrian Teleșpan, cel care a făcut echipă cu Ana Morodan în sezonul doi al show-ului Asia Express de la Antena 1 a vorbit despre finalul sezonului 4, dar și despre concurenta pe care o admiră cel mai mult.
Surpriza a venit imediat. Fostul concurent de la Asia Express o admiră pe Elwira, soția lui Mihai Petre. Teleșpan a avut doar cuvinte de laudă la adresa acesteia, ba mai mult de atât a mărturisit că ea este cel mai decent concurent din toate sezonaele pe care competiția le-a avut până acum.
Fostul concurent de la Asia Express nu a putut trece nici peste eleganța soției lui Mihai Petre, dar și despre modul în care aceasta se exprimă, semn că Elwira Petre i-a captat atenția destul de mult, căci despre soțul ei nu a avut prea multe cuvinte de spus.
”Îmi place foarte mult Elwira. Cred, de fapt, nu cred, am convingerea că este cel mai decent concurent Asia Express din toate sezoanele. E foarte elegantă. Îmi place foarte mult și cum se exprimă și cum se raportează la situații, este de o decență absolut excepțională”, a mărturisit Adrian Teleșpan în emisiunea „Asia mai târziu”.
Când a venit vorba de numele lui Mihai Petre, fostul concurent de la Asia Express nu a avut atât de multă inspirație, așa că a preferat să facă un rezumat cât mai scurt pentru a încheia rapid subiectul.
”Îmi place și Mihai Petre, e în regulă”, a spus Adrian Teleșpan, fără a mai continua discuția.
Oricum ar fi, atât Elwira cât și Mihai Petre nu ar fi reușit unul fără celălalt. Cei doi soți s-au completat perfect din toate punctele de vedere reușind să ajungă până în mare finală, apoi să câștige și marele premiu în valoare de 30.000 de euro.
”Simțeam că îmi explodează inima, nu îmi venea să cred. Mă bucur atât de tare pentru că în momentul ăsta o să-mi văd fetele cum sar de fericire”, mărturisea Elwira Petre. Mihai Petre a declarat și el că datorită fetelor a reușit să reziste în cadrul competiției.
”Ele au fost motivația noastră! Ele m-au ajutat să rezist aici”, a adăugat Mihai Petre.
În ceea ce o privește pe Elwira Petre, toți cei care o cunosc spun că aceasta se comportă în viața reală fix la fel ca la televizor. Este foarte sensibilă și bună și nimeni nu are nimic negativ de spus la adresa ei.