Mărturii din infern. Cum a murit, de fapt mama celebrei Andreea Marin. Zâna Surprizelor avea doar 10 ani și a fost de față la tragedie

21 nov. 2021
Mărturii din infern. Cum a murit, de fapt mama celebrei Andreea Marin. Zâna Surprizelor avea doar 10 ani și a fost de față la tragedie
Sursa foto: Instagram

Andreea Marin este una dintre vedetele care nu și-a pierdut niciodată zâmbetul cuceritor. În ciuda greutăților prin care a trecut încă de la vârsta de zece ani, vedeta continuă să fie optimistă și să evolueze așa cum își dorește pe orice plan.

La vârsta de doar zece ani, Andreea Marin a trecut printr-o dramă care a marcat-o complet. Mama vedetei s-a stins din viață în urma unui accident rutier puternic, acela fiind cel mai greu moment din întreaga sa viață.

Mama Andrei Marin avea doar 36 de ani atunci, pe când ea zece, iar în mașină se aflau și tatăl, dar și sora ei, cei patru întorcându-se din vacanță de la mare. Tragedia avut loc în anul 1984, la o intersecție, atunici când un autobuz a intrat direct în mașina în care se aflau aceștia.

“Veneam de la mare, ne întorceam. Din păcate, o vreme potrivnică a făcut ca undeva, la o intersecție dificilă, căci după aceea am aflat că era o intersecție mare, în care se întâmplau multe accidente, un autobuz să intre în Dacia noastră, spulberând viața mamei, care a sărit peste noi, cele două fete din spate, ca să ne apere. Pe tata l-a proiectat în afara mașinii”, a mărturisit vedeta TV.

Cum a fost salvată Andreea Marin

Cel mai mare noroc l-a avut chiar Andreea Marin. Vedeta a fost cel mai puțin rănită, în timp ce mama ei și-a pierdut viața, iar tatăl ei a fost proiectat în afara mașinii, suferind răni grave.

”Eu am fost cel mai puțin rănită, nu știu, am avut un înger păzitor, nu am o explicație pentru asta. Am ajuns până la spital, dar pentru mama a fost prea târziu. Avea 36 de ani. Violeta e numele mamei, l-am moștenit. Pe mine mă cheamă Andreea Violeta. L-am dăruit mai departe fiicei mele, ea e Ana Violeta”, a mai dezvăluit Andreea Marin.

Cea mai puternică amintire pe care o are din copilărie este relația părinților săi. Vedeta a mai poestit că deși mama și tatăl ei au stat doar 10 ani împreună, au avut o poveste de dragoste impresionantă.

Cea mai frumoasă amintire cu mama ei

Se completau reciproc, se prețuiau unul pe celălalt, iar dragoste lor o făcea să se simtă mereu protejată.

“Cea mai puternică amintire a copilăriei mele este trăinicia iubirii părinților mei. Atât de mult se iubeau, deși au trăit doar 10 ani împreună. Eu m-am născut la un an după ce ei s-au căsătorit. Și s-au căsătorit după ce s-au cunoscut, la câteva săptămâni. A fost o mare dragoste. Vedeam iubirea asta și o trăiam alături de ei în fiecare zi.

Tata era un om puternic, stâlpul familiei, mama era mai gingașă, deși și ea era o femeie cu un cuvânt de spus. Era romantică, scria poezie. Cred că un copil iubit, într-o familie în care părinții se prețuiesc unul pe celălalt, are din start o altă șansă în viață. Aceasta dragoste îți dă o siguranță. Eu m-am simțit întotdeauna foarte încrezătoare în forțele mele. Dacă aș fi văzut între ei ezitări, certuri, nesiguranțe, aș fi împrumutat această nesiguranță și nu aș fi avut cum să scap și eu de ea”, a mai mărturisit ea.