Motivul real pentru care Mihaela Rădulescu nu mai apare la TV. Ce i-au făcut, de fapt, producătorii. Legătura cu Andreea Marin

18 oct. 2022
Motivul real pentru care Mihaela Rădulescu nu mai apare la TV. Ce i-au făcut, de fapt, producătorii. Legătura cu Andreea Marin

Mihaela Rădulescu a fost și rămâne una dintre cele mai apreciate dive din România. Cu ani în urmă avea propria ei emisiune care era printre preferatele publicului, însă acum, aceasta nu mai poate fi văzută deloc pe sticlă.

Ultimele apariții ale celebrei Mihaela Rădulescu au fost în juriul de la Masked Singer. De atunci nu prea am mai auzit de ea. La rândul ei, Andreea Marin, care a cunoscut aprecierea publicului larg cu emisiunea Surprize, surprize! a dispărut și ea de pe sticlă.

Motivul? Dan Negru spune că ar fi vârsta. Prezentatorul tv a dezvăluit într-un interviu acordat pentru ego că deși Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au dat dovadă de profesionalism și sunt demne de admirație, vârsta și-a spus cuvântul în cazul lor.

Cred că sunt singurul care a prezentat alături de ambele, și de Andreea și de Mihaela, show-uri tv. Am admirat mereu generozitatea și profesionalismul lor. Cea mai de succes prezentatoare a momentului în America e Ellen DeGeneres. Are 64 de ani. La noi n-avea nicio șansă”, a dezvăluit Dan Negru, pentru ego.ro.

Motivul real pentru care Mihaela Rădulescu și Andreea Marin au dispărut

Prezentatorul de la Kanal D spune că în România marea problemă o reprezintă discriminarea de vârstă. Deși există oameni cu experiență care știu cum să își facă treaba, producătorii îi preferă pe cei tineri, care nu au nici prea multe pretenții materiale și reușesc să își facă treaba.

Acest lucru, spune Dan Negru, nu se va întâmpla niciodată în străinătate, unde vedete de peste 60 de ani continuă să apară pe sticlă.

”Nu e cea legată de rasă, sex sau de culoarea pielii, ci e discriminarea de vârstă. Avem și oameni de culoare, avem și bărbați și femei și hetero și homosexuali, dar nu avem deloc bătrâni. Așa cum există în toate televiziunile lumii”, a mai punctat acesta.