Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt împreună de ani buni, au o familie numeroasă, iar totul le merge ca pe roate.
Deși fiecare dintre cei doi are proiectele sale în televiziune, asta este un impediment. Radu Vâlcan și Adela Popescu au timp suficient de petrecut împreună.
Recent însă, cuplul a plecat la Antena, cu fiul lor cel mic, Adrian. Cu această ocazie, aceștia au profitat de moment și au organizat și o scurtă vacanță.
Ce nu aveau să știe mulți este însă că Radu Vâlcan va ajunge să fie destul de extenuat după atâta agitație. Adela Popescu a publicat o imagine pe social media care a stârnit un val de râs.
Deși momentul pare a fi unul cât se poate de jenant și chiar și Adela Popescu s-a gândit de două ori înainte de a publica imaginea, în final, alegerea s-a dovedit una a fi cât se poate de bună.
Se pare că Radu Vâlcan nu a mai apucat să doarmă cu soția lui, ci în patul bebelușului. Adela Popescu le-a mărturisit fanilor săi că s-a gândit dacă să posteze sau nu imaginea în mediul online, însă a ajuns la concluzia să nu poate ține doar pentru ea o asemenea întâmplare.
De asemenea, ea a mai spus că Radu Vâlcan ”merită” o astfel de fotografie pe social media, fără a da însă prea multe detalii.
”Nu știam dacă să o postez sau nu. Cred, totuși, că merită. Știe el de ce. Dinamica unei familii cu cinci membri într-o camera de hotel. 😀”, a spus Adela Popescu pe Instagram.
Oricum ar fi, cei doi soți știu să se amuze unul pe seama celuilalt și cel mai probabil nu e nici prima și nici ultima oară când vom vedea astfel de imagini.