Veste cruntă despre Simona Halep! S-a întâmplat chiar acum. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

27 dec. 2022
Veste cruntă despre Simona Halep! S-a întâmplat chiar acum. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

Simona Halep încearcă să se păstreze optimistă și și-a petrecut Crăciunul la Londra în compania unor prieteni. În capitala Marii Britanii ar urma să fie judecat și cazul ei de dopaj și probabil de aceea a și ales locația, pentru a putea fi audiată cât mai repede. Românca se antrenează deja cu un sparring-partner trimis de către Patrick Mouratoglou.

Simona Halep speră să joace la Australian Open 2023. Turneul va avea loc în perioada 16 – 30 ianuarie și vrea să primească unul dintre cele 7 wild card-uri puse în joc de organizatori. Unul a fost deja primit de Venus Williams.

Avocații ei au cerut ridicarea suspendării pe termen nelimitat tocmai pentru ca românca să poată reveni în circuit. În momentul de față, ea se află pe locul 10 WTA, dar dacă va rata turneele din luna ianuarie va ieși din top 20.

Din păcate, Sport Resolutions a refuzat audierea în regim de urgență a lui Halep la sediul din St Paul’s, 1 Paternoster Ln, astfel că Simona va putea să se apere cel mai devreme în prima săptămână din ianuarie 2023.

Șansele de a juca la Australian Open sunt destul de mici, cu toate că avocații ei sunt optimiști. Juriștii angajați fac parte dintr-o casă de avocatură prestigioasă și susțin că sunt în posesia documentelor care ar dovedi nevinovăția fostului lider mondial.