Ai centrală termică la casă sau apartament? Se confiscă! Legea care te-ar putea lăsa făra ea. Cu ce ar trebuie să o înlocuiești

13 ian. 2023
Ai centrală termică la casă sau apartament? Se confiscă! Legea care te-ar putea lăsa făra ea. Cu ce ar trebuie să o înlocuiești

Centralele termice de apartament au devenit nelipsite din viața românilor și nu numai. Nu puțini sunt cei care au optat pentru ele, însă lucrurile s-ar putea schimba.

Din fericire, regula nu se aplică momentan în România, ci doar în Statele Unite, unde a fost adoptată o prevedere cheie a legii privind inflația.

Ce spune documentul? Se vorbește despre niște stimulente fiscale care au ca scop încurajarea consumatorilor, astfel încât aceștia să cumpere vehicule electrice sau să adopte soluții ecologice de încălzire.

Legea mai spune că toate creditele fiscale includ până la 7.500 dolari în deduceri fiscale, iar pompele de căldură reprezintă o modalitate din ce în ce mai atractivă pentru americani de a-și încălzi casele, potrivit EDF.org.

Ce face concret pompa de căldură? Aceasta încălzește locuința și de asemenea, poate să o și răcească. Astfel, nu doar că înlocuiește centrală termică de apartament, ori caloriferul electric, ci și aparatul de aer condiționat.

Beneficiile? Ei bine, pompele de căldură nu ard direct combustibili fosili, astfel încât instalarea lor reduce atât emisiile de carbon, cât și factura lunară la gaze.

Ce beneficii are pompa de căldură

Iar oamenii au și ei încredere. Spre exemplu, anul trecut, aproximativ 4 milioane de pompe de căldură au fost instalate în SUA, față de 1,7 milioane în 2012. Și în Europa se înregistrează o situație similară, vânzările de pompe de căldură crescând, în 2021, cu 28% în Germania și cu 60% în Polonia.

Cum funcționează pompele de căldură?  Aceasta arată ca o unitate mare de aer condiționat și se fixează în exteriorul casei. Principiul e asemănător cu cel pentru frigidere.

Pe de altă parte, pompa de căldură are o eficiență energetică ridicată. Energia pe care o consumă o pompă de caldură este mult mai mică, în comparație cu metodele tradiționale de încălzire, mai exact centralele termice de apartament sau caloriferele electrice.

De ce sunt dorite atât de mult pompele de căldură? Ele sunt prietenoase cu mediul, iar bonus, nu sunt nici costisitoare. Specialiștii se așteaptă la o scădere a prețurilor, așa cum s-a întâmplat și în rândul panourilor solare, odată ce întreaga cerere va crește.

Va deveni mai ieftin să încălziți și să răciți o casă în mod ecologic”, spune Akin Olumoroti.