Alexandru Rafila este fără doar și poate ministrul din Guvernul Ciucă cu cea mai bună imagine. Acesta a fost extrem de activ încă de la debutul pandemiei, iar publicul a rezonat cu mesajele sale. Astfela a ajuns un personaj politic de încredere, iar PSD i-a oferit un loc pe listele de la alegerile parlamentare.
Alexandru Rafila este de aproape un an deputat, iar de aproximativ o lună și ministru al Sănătății. Acesta este extrem de supărat pe ceea ce se întâmplă cu certificatul verde în momentul de față. Situația pandemică în România în prezent este una bună, dar din luna ianuarie experții spun că valul 5 va lovi puternic țara noastră.
În acest context, Alexandru Rafila cere ca certificatul verde să fie asumat cât mai repede pentru că nu dorește să fie pus în fața unei situații fără ieșire în câteva luni.
„Am elaborat un proiect de lege privind utilizarea certificatului în cazul unei agravări a situației epidemiologice. Este ceea ce numim alertare precoce. Certificatul ar urma să intre în vigoare în trei săptămâni de la prima creștere a numărului de cazuri. În vară, creșterea a început pe 5 iulie și certificatul ar fi intrat în vigoare la 1 august. Sesizarea unei creșteri care să ducă la un val pandemic care să poată pune în pericol sistemul de sănătate și să se soldeze cu foarte multe victime impune introducerea certificatului. Renunțarea intervine când apare scăderea și incidența este sub 1%.
Am discutat exploratoriu și cu Coaliția pentru Dezvoltarea României, care îi reunește pe cei care produc 50% din PIB. Pregătirea angajatorilor pentru utilizarea instrumentului se realizează. Pentru 30 de zile lucrătoare oferim vouchere pentru testare, timp în care angajatorii se pot adapta, pot recurge și la telemuncă”, a spus ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila vrea ca certificatul verde să intre cât mai rapid în vigoare. Acesta a lăsat populismul la o parte și alertat de situația dramatică ce se așteaptă, pune presiune la cel mai înalt nivel. Se gândește inclusiv la demisie.
„Certificatul reduce mult riscul de transmitere, dar trebuie să intre rapid în vigoare, înainte de posibila creștere a numărului de cazuri. Din punctul meu de vedere, procedura aplicabilă este asumarea răspunderii Guvernului. PSD sprijină soluția, rămâne de văzut dacă și-o vor asuma partenerii noștri de coaliție. Dacă vom tergiversa lucrurile, vom ajunge ca certificatul verde să fie aprobat foarte târziu și efectele lui vor fi minime”, a explicat Alexandru Rafila, într-un interviu pentru Spotmedia.ro.
Ministrul spune că ia în calcul demisia, dacă cei de la PNL nu reușesc să se pună de acord pe certificatul verde. Situația este una curioasă pentru că premierul Nicolae Ciucă era cel care insista până acum pe această temă.
„Nu știu care va fi decizia politică (n. r.: a fost întrebat dacă premierul dorește angajarea răspunderii) în interiorul PNL. Dacă nu vom avea la dispoziție instrumentul aplicabil în perioada de criză, vom avea o problemă. Eu am făcut tot ce am putut, în ciuda criticilor. E o soluție echilibrată cu grad mai mare de acceptabilitate într-o țară unde vaccinarea nu depășește cu mult 40%”, a insistat Rafila.
Întrebat insistent despre demisia lui în cazul în care nu se va adopta certificatul verde, el a răspuns:
„E o întrebare foarte bună (n. r.: a fost întrebat dacă ia în calcul demisia în posibilitatea în care certificatul nu o să fie implementat în ianuarie prin angajarea răspunderii Guvernului). Pot să fac acest lucru, pentru că am o răspundere profesională și morală pentru cetățenii României. Și dacă se va tergiversa și repeta exercițiul de imagine politică din vară, în mod evident, ar fi o soluție onorabilă. Îl cunosc pe dl premier Ciucă, este un om serios și responsabil și un bun interlocutor pentru găsirea unei soluții de rezolvare rapidă a acestei situații”, a conchis Alexandru Rafila.