Angajații de la Metrou intră din nou în grevă. Nu se va mai circula la stația Victoriei

29 mart. 2021
Angajații de la Metrou intră din nou în grevă. Nu se va mai circula la stația Victoriei

În urmă cu câteva zile, Capitala a fost paralizată din cauza unei greve spontane la Metrou. Angajații Metrorex au blocat toate intrările de acces și s-au așezat pe șine. Astfel toți călătorii, care trebuiau să meargă la muncă sau în alte locuri, au fost nevoiță să apeleze la un alt mijloc de transport.

S-a creat un haos de neimaginat în întreg Bucureștiul, iar ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a transmis că nu dorește să negocieze cu șantajiștii. Acesta a promis, însă că pe perioada cât se vor purta negocieri, nu vor exista sancțini pentru cei care au încălcat legea intrând în grevă și bifând un protest ilegal.

De ce intră din nou în grevă angajații Metrorex

Acum salariații Metrorex au anunțat un nou protest, care va avea loc în fix o oră la stația Victoriei. Din nou vor exista probabil blocaje, deși de la ora 20.00 practic este interzistă circulația, potrivit noilor restricții, care au intrat în vigoare duminică. Există, însă posibilitatea ca acestea să se anuleze ca urmare a presiunii publice.

Angajații de la Metrou spun că vor face o altă grevă deoarece NU au fost chemaţi în cursul zilei de azi la negocieri cu conducerea companiei, aşa cum a fost înţelegerea de vineri. Cel care s-ar afla în spatele acestor proteste ar fi Ion Ridoi, liderul de sindicat care a gestionat totul în companie în ultimii 20 de ani.

Acum problema vine din faptul că ministerul nu mai dorește să lase sindicatele să se ocupe de spațiile comerciale de la metrou, unde ar exista interese financiare majore și unde s-ar șifona mulți bani publici.