Pensionarii din România trebuie să știe de ultimele modificări pregătite de autorități. Un sistem de pensii urmează să fie modificat, iar opt milioane de beneficiari sunt vizați.
Modificările au loc în sistemul de pensii private și vizează modalitatea în care o persoană poate să între în posesia moștenirii banilor respectivi.
Veștile par a fi însă destul de bune. Este vorba despre patru modificări importante, despre care Daniel Apostol, directorul de comunicare al Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), a oferit câteva detalii.
Ce trebuie să știe pensionarii care au pensii private? În primul rând aceștia vor fi scutiți de plata comisionului de administrare. De asemenea, se modifică și modalitatea prin care se intră în posesia moștenirii banilor.
Astfel, dacă părinții unei persoane se sting din viață înainte de a putea încasa pensia privată, copilul poate să primească banii, fie în tranșe, fie într-o plată unică, lucru care înainte dura mai mult și era condiționat de alte reguli.
„1. În primul rând, forma de intrare în posesie a moștenirii. Moștenitorii participanților la sistemul de pensii administrate privat, dacă trăiesc situația nefericită ca părinții lor să decedeze înainte de a se naște dreptul la pensionare, au acum posibilitatea de a încasa activul deținut de respectivul părinte într-o plată unică sau în tranșe, la latitudinea fiecăruia.
Până în 24 decembrie 2022, nu puteau să intre în posesia activului moștenit, trebuiau doar să își transfere acest activ în propriul cont de pensie privată, urmând să intre în posesia lui dacă ajungeau la rândul lor la vârsta de pensionare”, a spus oficialul ASF.
Mai departe, următoarele trei modificări vizează participanții la sistemul de pensii private și comisionul pe simpla contribuție. Totodată, schimbări sunt anunțate și la persoanele care dețin o decizie de pensionare pe caz de invaliditate pot revendica suma din cont.
O altă modificare prezentată de oficialul ASF se referă la o persoană care este declarată decedată înainte de a încasa pensia privată. Atunci, drepturile nerevendicate de moștenitori nu se mai prescriu după o perioadă de trei ani.
”2. O a doua modificare importantă pe care am adus-o este faptul că îi scutim pe cei care participă la sistemul de pensii private de plata unui comision de administrare.
De fapt, din sumele pe care ei le aduc drept contribuție la pilonul 2, lună de lună, administratorii fondurilor de pensii își întregeau veniturile și prin acest comision pe simpla contribuție.
Am redus acest comision doar la comisionul de administrare, care este legat strict de activitatea de administrare a fondurilor de pensii și de performanțele acestora.
3. Nu în ultimul rând, cei care dețin o decizie de pensionare pe caz de invaliditate pot revendica suma din cont, indiferent de gradul de invaliditate și de natura acestuia, dacă este revizuibil sau nerevizuibil.
4. De asemenea, în cazul în care un participant decedează înainte de a ieși la pensie, drepturile nerevendicate de moștenitorii săi nu se mai prescriu după o perioadă de trei ani, astfel încât să fie considerat activul bani pierduți, cum se întâmpla până acum.
Moștenitorii pot solicita plata oricând”, a explicat Daniel Apostol, directorul de comunicare Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), la emisiunea Income, de la Antena 3 CNN.