Atenție pensionari! Se schimbă iar totul legat de pensii. Ce se va întâmpla de luna aceasta

03 feb. 2023
Atenție pensionari! Se schimbă iar totul legat de pensii. Ce se va întâmpla de luna aceasta

Pensionarii resimt cel mai mult actuala situație economică din România. Facturile au devenit aproape duble, alimentele s-au scumpit, iar deși analiștii se așteaptă la o redresare, momentan lucrurile sunt complicate pentru o persoană cu o pensie mică.

Social democrații se gândesc însă la pensionari și la nevoile lor, așa că au prezentat o serie de măsuri pe care Ministerul Muncii și Solidarității Sociale le-a luat în cazul celor care încasează pensii sub 3.000 de lei.

Potrivit celor de la PSD, în România, 2,3 milioane de pensionari au o pensie între 1.000 și 1.500 de lei. Ce se întâmplă cu aceste persoane? Beneficiază de o creștere cu 12,5% a pensiei și de 1.000 de lei ajutor anual.

Tot acești pensionari mai primesc și alți 1.400 de lei sprijin anual la energie și de vouchere la alimente în valoare de 250 de lei, astfel că veniturile lor anuale ajung să fie mai mari cu până la 34 și 45%.

De cealaltă parte, conform celor de la PSD, 950.000 de pensionari au o pensie cuprinsă între 1.501 lei și 2.000 de lei. La rândul lor, aceștia beneficiază de creșterea pensiilor cu 12,5%, dar și de un ajutor anual de 800 de lei, la care se mai adaugă și ajutorul de energie de 1.400 de lei anual.

Și în cazul lor deci, creșterea veniturilor totale anuale pentru această categorie este cuprinsă între 22 și 25%.

Ce se întâmplă cu pensiile de peste 3.000 de lei

Ce se întâmplă cu pensionarii care au pensii de peste 2.000 și 3.000 de lei? Primesc și ei câteva beneficii din partea Ministerul Muncii.

Conform statisticilor, în România, 1 milion de persoane încasează pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei, la care se mai adaugă o creștere a veniturilor cu 12,5 procente, dar și de un ajutor anual în valoare de 600 de lei.

De cealaltă parte, 507.000 de pensionari care primesc pensii de peste 3.000 de lei, iar aceștia beneficiază doar de o majorare de 12,5%.

Ce mai spun cei de la PSD? Sursa citată reamintește măsurile luate în beneficiul pensionarilor, încă din prima zi din an. Pe 1 ianuarie 2023 a fost majorat punctul de pensie cu 10%, de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. Tot atunci, creșterea indemnizației sociale pentru pensionari crescuse cu 25%, de la 800 de lei la 1.000 de lei.

De asemenea, în primele zile ale lunii ianuarie, social democrații au mai stabilit și ca ajutorul one-off pentru pensiile mai mici de 1.600 de lei să fie 2.200 de lei.

Ce înseamnă asta? Pensionarii care încasează pensii mai mici sau egale cu 1.000 de lei primeau suma de 1.200 de lei, iar pentru pensiile între 1.001 și 1.600 de lei se oferea diferența până la 2.200 de lei.