Când va deveni certificatul verde OBLIGATORIU pentru toți angajații din România. Presiunea UE și-a spus cuvântul

29 nov. 2021
Când va deveni certificatul verde OBLIGATORIU pentru toți angajații din România. Presiunea UE și-a spus cuvântul

Varianta africană a coronavirusului, numită Omnicron, crează mare îngrijorare în întreaga lume. Atât Pfizer, cât și Moderna au anunțat că pregătesc deja un vaccin, care să combată și acest virus, dar cetățenii au devenit din ce în ce mai sceptici. S-a spus că vaccinarea va duce la eliminarea pandemiei, dar în acest moment toți specialiștii sunt de părere că anul 2022 va fi în continuare sub restricții.

În Italia certificatul verde la locul de muncă este demult obligatoriu. Austria a introdus deja obligativitatea vaccinării, însă în România sunt în continuare probleme pe acest subiect, Noul premier, Nicolae Ciuca vrea ca lucrurile să se miște mai repede și asta pentru a evita tragediile din valul 4.

Deja valul 5 a lovit multe țări din Europa, Germania fiind printre cele mai afectate, iar în România se așteaptă să reînceapă haosul din luna ianuarie.

Premierul Nicolae Ciucă anunță introducerea certificatului verde

Certificatul verde reprezintă o prioritate. Suntem o țară care, din păcate, am avut o experiență tragică a valului 4. Observam că în alte țări din Europa se manifestă cel de-al cincilea val, ca atare fac apel la toți parlamentarii să înțeleagă și să finalizeze procesul de adoptare a legii pentru certificatul verde”, a transmis premierul Nicolae Ciucă în urmă cu câteva zile.

Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății încearcă să abordeze un ton mai populist și să nu piardă la capitolul imagine. Românii nu vor să fie obligați să se vaccineze pentru a-și păstra locul de muncă, dar situația din UE o impune. Presiunile care vin din afara țării sunt destul de mari, iar Guvernele din celelalte țări devin din ce în ce mai aspre. Dacă românii nu se vor imuniza, vom fi izolați ca stat.

„Propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce privește vaccinarea. Eu sunt un susținător al vaccinării și lucrul acesta l-am demonstrat în toată activitatea mea și în declarațiile publice. Din păcate, în România, majoritatea populației nu s-a vaccinat. Deci plecăm de la o realitate. Atunci, scopul este să încercăm să facem în așa fel încât populația să perceapă vaccinarea ca pe un act de protecție individuală și colectivă și nu ca pe un fenomen de constrângere”, a spus, joi seara, la Digi 24, medicul Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, varianta populistă, dar tot obligatorie

Acesta spune că trebuie introdusă obligativitatea certificatului verde doar atunci când incidența va deveni foarte mare. Doar că asta înseamnă adio prevenție. Înseamnă luarea de măsuri când deja lucrurile vor fi în haos, iar premierul Nicolae Ciucă a spus clar că nu are de gând să repete greșelile din valul 4, când foarte mulți oameni au murit, iar sistemul medical românesc ajunsese în colaps.

„În momentul în care vom observa – și în asta constă propunerea pe care am făcut-o – o reluare a creșterii, care este consistentă, adică să fie o creștere care să dureze, de exemplu 3 săptămâni (…), să putem să introducem pentru anumite tipuri de activități și rămâne să discutăm care sunt acestea, certificatul verde. În momentul în care înregistrezi o scădere constantă și o scădere consistentă, de exemplu 0,5 e o incidență foarte mică, să poți să renunți la el”, a precizat Rafila, susținând că măsura trebuie să fie predictibilă și anunțată din timp, astfel încât populația să știe la ce să se aștepte.

„E bine să încercăm să găsim un partener în populație. Cred că ar putea să funcționeze și ar putea să facă mai acceptabil acest document. Acest document a fost introdus pentru a facilita călătoriile în spațiul UE. Ulterior, unele state l-au folosit fie pentru reducerea transmiterii în anumite spații aglomerate, cum ar fi cluburi, discoteci etc. sau alte state l-au folosit pentru a stimula vaccinarea. Eu vreau să avem un parteneriat cu populația, pentru că acest parteneriat a lipsit, din păcate, un an și jumătate, măsurile au fost de foarte multe ori luate într-un timp foarte scurt, nu au fost explicate, nu au fost comunicate și lucrul acesta a ostilizat o bună parte din public.

Dacă o să continuăm în același mod nu cred că o să avem succes în acest demers de sănătate publică și dacă am trecut prin acest val 4, care a fost îngrozitor și nu am luat nicio măsură începând din data de 5 iulie, pentru că această creștere a început în 5 iulie, și ne-am gândit abia la sfârșitul lui septembrie sau octombrie să luăm primele măsuri, lucrul acesta cred eu că justifică măcar să aplicăm o altă metodă”, a mai spus Rafila.

Marcel Ciolacu intervine

Marcel Ciolacu, liderul PSD a intervenit și el pe subiect sâmbătă. El a mai nuanțat poziția. UE cere României accelerarea campaniei de vaccinare, iar social democrații nu se pot opune, chiar dacă ei încearcă să salveze voturi de la populație. În acest moment situație devine din nou critică în Europa.

„Cred că certificatul verde, în contextul european, este o prioritate şi pentru români. L-am urmărit şi eu ieri pe domnul Rafila şi la televizor, am vorbit cu dânsul la telefon, am vorbit şi cu liderul de grup, cu domnul Simonis şi am văzut amendamentele pe care le propune şi domnul Cercel pentru acest certificat verde şi cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi predictibilă pentru români”, a spus Marcel Ciolacu la sediul central al PSD.