Mircea Badea pleacă de la Antena 3?! Decizia care a lăsat mască pe toată lumea: „Fac acest lucru nu doar…”

22 ian. 2023
Mircea Badea pleacă de la Antena 3?! Decizia care a lăsat mască pe toată lumea:

Mircea Badea lucrează în trustul INTACT de aproximativ 20 de ani, iar de mai bine de un deceniu are o emisiune de maximă audiență la Antena 3. Realizatorul TV a reușit cifre record de-a lungul timpului, fiind unul dintre jurnaliștii cu cea mai mare influență din România. Tocmai de aceea își și permite decizii pe cont propriu.

Mircea Badea s-a supărat foarte tare după ce a aflat că regimul Volodimir Zelenski i-ar hărțui pe preții români aflați pe teriotoriul Ucrainei. Preotul Mihail Jar, stareţul ortodox român al Mănăstirii Bănceni din regiunea Herța, a declarat în direct la Antena 3 CNN că mănăstirile din zonă au fost vizate de controale violente ale serviciilor de securitate ucrainene.

“Au intrat noaptea la Mitropolie la Cernăuți, au intrat noaptea peste ei în case cu automate, i-au pus la perete, au spart geamurile. Au mers la mănăstiri de maici, le-au pus la pământ, le-au apăsat cu călcâiul pe cap, lucruri foarte grele”, a mărturisit preotul la Antena 3 CNN.

Mircea Badea, decizie fermă luată în direct

În acest context, Mircea Badea a luat o decizie fermă. Mulți s-au întrebat dacă nu va lua și decizia de a-și da demisia de la postul unde lucrează de atâția ani, dar nici vorbă de așa ceva. Au mai fost zvonuri legate de plecarea lui, dar acesta este mult prea valoros pentru televiziunea pentru care a devenit un brand.

“Pe persoană fizică, voi lua următoarea hotărâre, indiferent cum va fi interpretată de tefelei și corpărăței. Eu nu vreau să mai citesc ce spune Zelenski. Îl banez complet pe Zelenski din relatările mele. Dacă sunt întrebat despre el, răspund, dar pe mine nu mă mai interesează deloc.

Fac acest lucru nu doar după ce am văzut cum se poartă Ucraina cu minoritatea română, ci și după ce am văzut cum se comportă administrația Zelenski cu preoții români”, a promis Mircea Badea.

“Este incalificabil ce face administrația Volodimir Zelenski în legătură cu bisericile unde sunt preoți ortodocși români. Eu nu sunt un tip bisericos, nu mă duc la biserică.

Războiul este una, Volodimir Zelenski este alta. Nu le văd foarte legate. Pot să disociez complet subiectul războiului de persoana lui Volodimir Zelenski. Nu voi mai citi în emisiune niciodată ce va mai zice Volodimir Zelenski de acum încolo”, a conchis el.

Tags: