Primarul Capitalei, Nicușor Dan este acuzat că dă un exemplu negativ bucureștenilor pentru că refuză să se vaccineze. De luni bune, acesta răspunde evaziv la întrebarea de ce nu a ales să se imunizeze până acum. Edilul răspunde că trebuie să facă mai multe analize și abia apoi își va adminitrat unul din cele patru seruri aprobate.
Nicușor Dan este pus la zid de ceilalți politicieni, iar acesta are mari probleme de imagine, în contextul în care la nivel global autoritățile depun mari eforturi pentru a intensifica și mai mult campaniile de vaccinare.
România se află pe penultimul loc în UE, după Bulgaria ca procent de vaccinare, însă numărul cazurilor a început să scadă în ultima perioadă, probabil și pentru că mulți au făcut deja boala.
Nicușor Dan refuză vaccinul, însă are un motiv întemeiat, au dezvăluit surse pentru ShowBlitz. Acesta ar suferi de o boală autoimună care are legătură cu trombocitele și nu-i este recomandat serul. Însă edilul nu dorește să vorbească despre problemele lui de sănătate.
Astfel s-a ajuns la situația în care el să fie nevoit să intre în instituțiile publice din România, inclusiv la Parlament sau Guvern, cu test PCR. Legea îl obligă să aibă certificat verde, însă în cazul său se face totuși o excepție.
„Am trecut prin boală. (…) Am spus că mă voi vaccina după ce fac un număr de teste, pe care n-am apucat încă să le fac, pentru că există niște urgențe care sunt mai importante. Mă voi vaccina.
Am trecut prin boală, cred că primul test pozitiv a fost în jur de 20 aprilie. Atunci m-am declarat la DSP. Cele șase luni au trecut însă de atunci, nu pot să scot certificatul.
Nu mi-am pus problema să obțin certificat verde, viața mea înseamnă să mă trezesc de dimineață și să stau de la 9 la 21 în primărie.”, spunea Nicușor Dan într-o emisiune la Digi 24 la începutul lunii noiembrie.