După scandalul Schengen, băncile precum Raiffeisen Bank, dar și BCR au început să fie privite cu ochi răi de mulți români, printre care și afaceriști importanți din țara noastră.
Pentru că ambele bănci sunt austriece, iar Austria a refuzat intrarea României în Spațiul Schengen, multe persoane au decis să nu mai colaboreze cu Raiffeisen Bank ori BCR, sau să renunța la conturile deschise acolo.
Iată însă că nu puțini a știut de planurile pe care cele două bănci, alături de BRD, le au în următoarea perioadă și vorbim de sume imense aici.
Conform celor de la profit.ro, asocierea formată din Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank România a depus singura ofertă în cadrul unei licitații a Primăriei Municipiului București.
Despre ce este licitația? Vorbim despre o licitație pentru servicii financiare necesare emiterii și vânzării de obligațiuni destinate refinanțării datoriei publice locale provenite dintr-un împrumut contractat de la BERD în anul 2020, scadent în aprilie 2023.
Iar suma nu este deloc una mică. Datele analizate de profit.ro arată că suma scandentă se ridică la 555 de milioane de euro, iar emisiunea de obligațiuni este doar pentru investitorii calificați, fiind negarantată.
De asemenea, emisiunea de obligațiuni va avea o maturitate cuprinse între 3-10 ani, dar și o scandentă în tranșă unică la maturitate, plata dobânzii fiind una anuală.
Conform caietului de sarcini al licitației, obținut de cei de la profit.ro, obligațiunile vor fi emise cel târziu după prima jumătate a lunii aprilie.
Până atunci se va realiza inclusiv decontarea, mai arată sursa citată.
„Se vor realiza demersurile pentru ca obligațiunile municipale să fie admise la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, sectorul Titluri de Credit. Obligațiunile urmează a fi emise cel târziu la data de 21.04.2023, până la această dată realizându-se inclusiv decontarea, în funcție de condițiile pieței„, scrie în caietul de sarcini al licitației.