METEO. Tocmai când credeam că a venit primăvara în mijlocul iernii, temperaturile au început să scadă și vremea rea deja s-a instalat în toată România. De vină este un ciclon mediteranean care se va resimți puternic în țara noastră începând cu noaptea de joi spre vineri, zona de sud, est și sud-est a României.
Directorul ANM, Elena Mateescu a explicat că ultimele zile din luna ianuarie vor fi într-adevăr ca unele de iarnă autentică. Răcirea a început încă de marți și va continua. Și luna februarie se anunță destul de rece, cu temperaturi mai scăzute decât cele cu care ne obișnuisem.
„De marți, răcirea se va resimți și în partea de vest, nord-vest, maximele la scara întregii țări se vor situa între 0-6°C, cel mult 12°C în Capitală, iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud, sud-est, mixte, lapoviță și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare.”, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN.
Directorul ANM a făcut publică prognoza meteo pentru sfârșitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie 2023, oferind detalii extrem de importante pentru români, mai ales pentru cei care vor să plece în vacanțe.
„De mâine răcirea se va resimți și în partea de vest nord-vest. Maximele la scara întregii țări se vor situa între 0 până la 6 grade cel mult 1-2 grade în Capitală.
Iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud-sud-est, mixte ploi, lapovițe și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare.
În luna februarie menționăm faptul că prima săptămână așa cum arată actualizarea estimărilor în această dimineață efectuate pentru intervalul 23 ianuarie-20-februarie menține tendința pentru primele zile din februarie cu valori de temperaturi ușor peste norme.
Din punctul de vedere al cantităților de precipitații, vorbim de cantități deficitare în regiunile extracarpatice, în timp ce în vest, nord-vest cantități este norme”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.