Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Câțu, dupe ce marți seara secretarul de stat Andreea Moldovan a publicat în Monitorul Oficial un ordin prin care schimba regulile carantinării. Dacă s-ar fi respectat noua procedură, foarte multe localități ar fi trebuit închise, inclusiv Bucureștiul.
A doua zi, premierul a anunțat că atât Vlad Voiculescu, cât și Andreea Moldovan au fost demiși, iar propunerea a fost deja transmisă către președintele Klaus Iohannis. Dan Barna urma să fie ministru interimar al Sănătății, dar ulterior acesta a refuzat și a ieșit public pentru a spune că USR-PLUS îi retrage susținerea actualului prim ministru.
De aici doar un pas până la haos. Cei din PLUS au cerut ieșirea de la guvernare, în timp de cei din USR vor să-și păstreze portofoliile de miniștri și să continue reformele începute. În această dimineață, Vlad Voiculescu a oferit și primele răspunsuri.
El a acuzat Serviciile de Informații, făcând referire la epoleți și a transmis că motivul real al demiterii sale are legătură cu faptul că a dorit transparentizarea procesului de vaccinare. Totuși trebuie subliniat că el a făcut publice secrete de stat, care vulnerabilizează țara în momentul în care a dat publicității numărul centrelor de vaccinare destinate spionilor din România.
„Am crezut că am ieșit din epoca epoleților, cred că și aici m-am înșelat. Ne-am pomenit cu un corp de control care a aruncat în spațiul public lucruri neîntâlnite în lumea civilizqaată. Un guvern, un premier care dă un semnal că dacă vrei să aperi interesul public, dacă vrei transparență trebuuie să te temi, pentru că dacă deranjezi pe cine nu trebuie, un sistem de privilegii, atunci sistemul va acționa împotriva ta”, a spus Vlad Voiculescu în cadrul conferinței de presă.
Acesta a spus clar că cei care l-au demis, de fapt ar fi cei privilegiați la vaccinare, adică cei din structurile de stat secrete, pe care chiar el i-a expus public, făcând o gafă impardonabilă.
„Supărările sunt între cei care au beneficiat de acces privilegiat la vaccinuri. Dacă șeful unei case județe răspunde doar la comenzi politice, atunci cum credeți că va direcționa banii? Nu vorbim despre Casa Națională de Asigurări. Casele județene au independență foarte mare, decid cum se duc banii. Aveți vreo îndoială cât de mică că există inclusiv interese financiare?”, a mai spus ministrul Sănătății.