Ziua Regalității, sărbătorită inedit de custodele Coroanei, Majestatatea Sa, Margareta a României. Trenul Regal, deschis pentru mii de oameni

11 mai 2022
Ziua Regalității, sărbătorită inedit de custodele Coroanei, Majestatatea Sa, Margareta a României. Trenul Regal, deschis pentru mii de oameni

Ziua Regalității este sărbătoare națională încă din 2015 și are loc în fiecare an pe 10 Mai. Majestatea Sa, Margareta a României, Custodele Coroanei Române a dorit să marcheze evenimentul într-un mod inedit, printre oameni.

Aceasta a plecat într-o scurtă călătorie simbolică, prin țară, cu trenul regal, alături de soțul său, principele Radu și de sora sa, principesa Sofia. S-au oprit la Ploiești, Buzău, Brăila, iar destinația finală a fost superbul oraș Galați, care s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă.

Cei trei membrii ai familiei regale au fost așteptați cu flori, muzică și multe zâmbete de sute de oameni strânși în Gară pentru a lua contact cu aceștia. Majestatea Sa, Margareta a României, împreună cu principele Radu și principesa Sofia au vizitat și noul sediu al Primăriei Galați și au fost impresionați de expoziția organizată special pentru ei.

Au făcut fotografii, au dat mână cu cei din jur, iar la final au ales să înopteze în Galați, urmând ca a doua zi să viziteze două locații importanet: Crucea Roșie și Liberty.

De asemenea, Trenul Regal, rămas în gară a putut fi vizitat gratuit de  către gălățeni între orele 18.30 – 20.30. Încă de la ora 17:00, cetățenii au făcut coadă pentru a putea lua contact direct cu istiria.

Câteva detalii despre ziua de 10 Mai și Trenul Regal

Conform documentelor, ziua de 10 Mai marchează trei momente istorice: începutul domniei Regelui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Din 1866 şi până la momentul abdicării Regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), la 30 decembrie 1947, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a intrat în folosință în anul 1928 și a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria, în vizitele lor numeroase pe teritoriul României Mari. La cei 94 de ani ai lui, Trenul Regal român este probabil cel mai vechi tren regal în funcțiune din lume.

Trenul Regal

De la punerea sa pe calea ferată, Trenul Regal al României a parcurs mii de kilometri, purtând pașii regilor și reginelor, ai Familiei Regale, precum și ai liderilor politici români, europeni și americani, din anii 1948-1989. Istoria României cuprinde o mulțime de momente importante care s-au petrecut sau sunt legate de Trenul Regal. După anul 2012, el a redevenit un mijloc de a face legătura între Coroană și comunitățile locale, dar și un simbol al statului român.