Antena 3, post condus de Mihai Gâdea, anunța la sfârșitul săptămânii trecute lansarea unei noi emisiuni, în parteneriat cu CNN. De altfel, schimbări pe post au fost vizibile pe parcursul întregii zile. Televiziunea a încercat o repoziționare pe piață, în contextul în care se află pe ultimele locuri ca nivel de credibilitate, potrivit unei analize Reuters. Mircea Badea apare astfle la costum și începând cu ora 23.00, față de 24.00, ca până acum.
Un studiu realizat de jurnaliștii de la Libertatea arată că peste 80% din publicul posturilor de știri Antena 3 și România Tv, are peste 55 de ani și doar aproximativ 25% dintre aceștia au studii superioare. Chiar și după lansarea pe post a unei noi emisiuni în parteneriat cu CNN, cifrele au continuat să fie scăzute pentru Antena 3.
Deși în mod normal, ar fi trebuit să înregistreze o creștere a interesului măcar pentru o zi, cei de la Antena 3 nu au reușit să stârnească interesul publicului, astfel că lucrurile merg prost pentru ei în materie de audiență. La nivel național, au pierdut locul 1 în topul posturilor de știri. România Tv are supremația la acest capitol.
Emisiunile lui Mircea Badea și Mihai Gâdea nu mai trezesc același interes. Deși ambii sunt considerați a fi locomotivele postului, se pare că nici ei nu mai reușesc să captiveze publicul. La acest capitol, trebuie totuși subliniat că Badea are o nișă de telespectatori foarte fideli, care-i asigură cifre mari pe tronsonul lui orar. Adică noaptea târziu.
Însă când vine vorba de publicul comercial, adică persoanele cu vârste cuprinse între 18-49 ani, cei care prezintă interes pentru publicitari, Antena 3 stă extrem de prost. Nu se află nici măcar în top 10. Scăderea audienței s-a resimțit puternic în ultimul an. Practic postul a rămas doar cu telespectatorii fideli, deși o parte au migrat și către România Tv.
În ceea ce privește publicul nou, publicul tânăr, cifrele arată că aceștia au zero interes pentru postul condus de Mihai Gâdea. Cel mai mult, tinerii aleg posturile generaliste, iar dacă vor să se uite la știri, optează pentru Digi 24, care are și cel mai mare procent de privitori cu studii superioare, 55%.
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 278.000 | 6,6 | 21,8 |
2 | Antena 1 | 261.000 | 6,2 | 20,4 |
3 | Kanal D | 158.000 | 3,7 | 12,4 |
4 | National TV | 31.000 | 0,7 | 2,4 |
5 | Antena Stars | 31.000 | 0,7 | 2,4 |
6 | Pro 2 | 28.000 | 0,7 | 2,2 |
7 | Happy Channel | 27.000 | 0,6 | 2,1 |
8 | DigiSport 1 | 25.000 | 0,6 | 2,0 |
9 | Romania TV | 25.000 | 0,6 | 2,0 |
10 | Digi 24 | 24.000 | 0,6 | 1,9 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.