Faci capturi de ecran la conversațiile de pe Facebook? Renunță! Mark Zuckerberg a spus ce ți se poate întâmpla. Va fi vizibil tot

06 feb. 2022
Faci capturi de ecran la conversațiile de pe Facebook? Renunță! Mark Zuckerberg a spus ce ți se poate întâmpla. Va fi vizibil tot
Sursă: pixabay.com

Facebook Messenger este una dintre cele mai folosite aplicații pentru a conversa cu prietenii sau cu familia. Pentru a păstra o anumită informație de care au nevoie, oamenii obișnuiesc să facă screenshot la conversații, însă fondatorul rețelei de socializare ne îndeamnă să nu mai facem acest lucru.

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook și directorul general al Meta, a postat pe rețeaua de socializare un mesaj în care le spune oamenilor că o actualizare recentă va face posibil ca atunci când este efectuată o captură de ecran într-un chat, celălalt utilizator să fie notificat. De asemenea, această actualizare va fi valabilă și pentru Instagram, aplicație deținută tot de Meta.

„O nouă actualizare pentru chat-urile criptate integral din Messenger, astfel încât să primiţi o notificare când cineva face o captură unui mesaj care dispare”, a scris Mark Zuckerberg pe Facebook, adăugând un screenshot al unei conversaţii cu soţia sa, Priscilla Chan.

Fondatorul Facebook a mai spus că vor fi adăugate ”GIF-uri, stickere şi reacţii şi la chat-urile criptate”.

Actualizarea Facebook este deja valabilă în SUA

Utilizatorii americani spun că funcția a fost implementată deja, scrie USA Today, care adaugă că această actualizare va fi introdusă pentru utilizatorii din Europa în următoarele săptămâni.

Funcția nu este una nouă în acest domeniu, având în vedere că Snapchat, o platformă de mesagerie rivală, deja oferă astfel de funcții pentru ca mesajele utilizatorilor să dispară și pentru apariția notificărilor atunci când o conversație a fost capturată.

Cunoscuta aplicație WhatsApp, deținută tot de Facebook, include deja criptarea integrală.

Decizia de a implementa o astfel de funcție vine din dorința companiei de a răspunde preocupărilor legate de securitate, de siguranța online și de drepturile la libera exprimare.

Utilizatorii Facebook s-au arătat nemulțumiți de noua funcție implementată și au lăsat diverse comentarii, precum: ”Când adăugaţi butonul «Nu-mi place»? Avem nevoie de răspunsuri…” sau ”Poate că îşi poate da seama cum să-i hrănească pe cei flămânzi sau, mai bine zis, să vindece toate bolile psihice cauzate de aceste platforme sau poate să-i găzduiască pe cei fără adăpost”.