Te-ai uitat la serialul Squid Game de pe Netflix? Atenție mare, poți fi victima hackerilor. Rămâi ușor fără banii de pe card

31 oct. 2021
Te-ai uitat la serialul Squid Game de pe Netflix? Atenție mare, poți fi victima hackerilor. Rămâi ușor fără banii de pe card

Squid Game este fără niciun dubiu cel mai popular serial de pe Netflix în momentul de față. Cu peste 110 milioane de vizualizări, serialul despre supraviețuire din Coreea de Sud a atras, pe lângă o mulțime de fani și atenția hackerilor, care încearcă să profite de pe urma popularității acestuia.

Serialul a devenit un motiv neașteptat pentru infractorii cibernetici să încerce scheme de fraudare în mediul online și fanii serialului pot pica fără să știe în plasa acestora. Experții în securitate cibernetică de la Kaspersky au descoperit numeroase amenințări legate de serialul Squid Game, inclusiv troieni, adware și chiar oferte false de costume pentru Halloween.

Atenție la aceste scheme de fraudă

Una dintre schemele folosite de infractori încerca să fure date despre utilizatori din browserul de internet, prezentând o versiune animată a primului joc din popularul serial. Toate datele sunt trimise apoi către hackeri, iar acest lucru se întâmpla la fiecare pornire a sistemului utilizatorului, prin lansarea unui troian.

O altă metodă încearcă să le ofere utilizatorilor falsa posibilitate de a descărca un episod din serialul Squid Game. De fapt victima descarcă o aplicație periculoasă, care odată lansată putea efectua diferite comenzi, cum ar fi un SMS cu date sensibile.

În plus, au apărut și pagini pe internet care oferă utilizatorilor posibilitatea de a concura într-o versiune online a jocului pentru a câștiga un premiu mare. Evident, însă, participanții nu primesc niciodată recompensa promisă și ajung să-și piardă datele personale sau să descarce aplicații periculoase.

Halloween și Squid Game

De asemenea, hackerii încearcă să asocieze sărbătoarea de Halloween, care se apropie, cu celebrul serial. Multe magazine online vin cu false oferte care oferă utilizatorului posibilitatea de a cumpăra costume asemenea celor purtate de jucătorii din serial. În realitate însă, cei care cumpără de pe astfel de site-uri riscă să rămână, în cel mai bun caz fără marfa comandată și fără banii dați pe aceasta.

Mai rău este că infractorii cibernetici pot sustrage informațiile bancare, inclusiv adresa de e-mail, adresa de reședință și numele complet.