Anunț pentru toți românii care s-au vaccinat cu serul Johnson & Johnson! Medicul Valeriu Gheorghiță a dat un mesaj ferm

29 oct. 2021
Anunț pentru toți românii care s-au vaccinat cu serul Johnson & Johnson! Medicul Valeriu Gheorghiță a dat un mesaj ferm

Din ce în ce mai mulți români aleg să se vaccineze cu serul de la Johnson & Johnson și asta pentru că pot obține certificatul verde după o singură doză. La toate celelalte vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană, Pfize -BioNtech, Astra Zeneca și Moderna este nevoie și de rapel. Mai nou chiar și de doza trei.

Deși experții de la Johnson & Johnson au transmis inițial că nu este nevoie de o doză de rapel, în ultima lună aceștia au trimis spre aprobare un nou ser, care să servească despre booster. Deocamdată autoritățile europene nu i-au dat undă verde, astfel că recomandarea oficială pentru românii care s-au vaccinat cu Johnson este una destul de flexibilă.

Mai exact, multe țări au optat pentru un rapel cu tip de vaccin pe bază de ARN Mesager, adică Pfizer sau Moderna, dar medicul Valeriu Gheorghiță a transmis românilor că dacă ei doresc pot opta pentru o doză 2 tot cu Johnson, cu condiția să fi trecut cel puțin șase luni de la administarea serului.

Mesajul ferm al lui Valeriu Gheorghiță

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna.

În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme. Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARn mesager, dar se permite la opţiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu acelaşi vaccin de la Johnson&Johnson.”, a anunţat,  Valeriu Gheorghiţă.