Primele ninsori au început deja să-și facă apariția în unele zone ale țării, în special la munte și vremea va continua să se răcească în următoarea perioadă. În acest context devin obligatorii anvelopele de iarnă, iar în cazul în care șoferii nu-și dotează autovehicule cu astfel de pneuri, riscă amenzi de aproape 3.000 de lei.
Chiar dacă nu există o dată anume de la care suntem obligați să echipăm cu anvelope de iarnă autovehiculele, legea spune că acestea trebuie să fie prezente atunci când circulăm pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada anului.
Mai exact, autoturismele personale şi autovehiculele de transport persoane cu maxim 9 locuri pe scaune trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pentru toate roțile.
„Autovehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculele de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.”
Pentru a putea fi identificate ușor, anvelopele de iarnă au inscripționate pe laterale literelor M (mud – noroi) și S (snow – zăpadă), sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”. În această categorie nu intră anvelopele marcate numai cu inscripția ,,all seasons”. Acestea din urmă pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M+S, M.S., M&S).
În cazul în care nu respectăm ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice din Codul Rutier riscăm o contravenție ce se încadrează în clasa a IV-a de amenzi. De asemenea, șoferii pot rămâne fără certificatul de înmatriculare pe lângă amenzile cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. Un aspect ce trebuie menționat în acest an este acela că șoferii pot plăti jumătate din amenda primită, în termen de 15 zile.
Un alt motiv pe care trebuie să-l avem în vedere este acela că în caz de accident în perioadă de iarnă, anumite companii de asigurări aleg să nu plătească despăgubiri pentru mașinile care nu au echipate cauciucurile adecvate.