Cele 4 zodii care-și vor schimba viața mult în bine începând de azi. Luna nouă pe 24 noiembrie le oferă un nou început. Ce ritual trebuie făcut pentru îndeplinirea dorințelor

24 nov. 2022
Cele 4 zodii care-și vor schimba viața mult în bine începând de azi. Luna nouă pe 24 noiembrie le oferă un nou început. Ce ritual trebuie făcut pentru îndeplinirea dorințelor

Lună nouă în Săgetător pe 24 noiembrie. Fenomenul astrologic aduce câteva schimbări majore în viața foarte multor zodii, iar odată cu el apare și reluarea mersului direct al lui Jupiter prin semnul Peștilor.

Luna Nouă în Săgetător are loc la ora 00.57, iar odată cu fenomenul astrologic extrem de important, vine și un nou început. Acesta este și motivul pentru care toate zodiile trebuie să facă aceste două lucruri pentru a-și împlini dorințele.

De Lună Nouă trebuie să spui tare și clar ceea ce își dorești. Poate fi vorba de o afirmație simplă. ”Vreau să îmi găsesc un job în următoarea lună”, sau ”Vreau să mă căsătoresc în acest an”.

Toate aceste afirmații vor ajunge la Univers și ar putea avea șanse mari de reușită.

Un al doilea lucru pe care trebuie să îl faci de Lună Nouă este să îți faci un colț de relaxare, oriunde în cameră. Acolo trebuie să petreci ceva timp. Se spune că acel colț de păzește de orice tip de energie negativă.

Cei care vor resimți mai serios acest eveniment sunt cei care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.

Zodia Săgetător este influențată masiv de Luna Nouă

Astrologul Daniela Simulescu spune că Luna Nouă în Săgetător din această noapte este atât de puternică încât îți poate aduce mai mulți bani, sau te poate ajuta să intri într-o relație.

De asemenea, multe lucruri pot fi posibile odată cu acest fenomen astrologic, iar toate zodiile trebuie să profite din plin.

Evenimentul acesta poate fi începutul unui nou capitol în viața noastră, indiferent de ce se întâmplă acum în lume. Și totul va porni de la regăsirea credinței. Și când spun asta nu mă refer la apartenența unei religii, ci la credința interioară”, a spus astrologul Daniela Simulescu.

Aceasta a mai precizat și că nativii din zodia Săgetător primesc un moment oportun de a intra într-o nouă relație, fiind protejați de astre odată cu Luna Nouă.